Semnal editorial

beebe&foster

De puţină vreme, la Editura Casa Cărţii, a apărut o carte demnă de toată atenţia. Titlul românesc nu este neapărat o lovitură de marketing, dar probabil că s-a optat pentru fidelitate faţă de original: Tânjirea după Dumnezeu. Autorul acestei cărţi este Gayle D. Beebe, fost student al mult mai cunoscutului Richard J. Foster. Deşi pe copertă sunt trecuţi amândoi, Beebe s-a ocupat de conţinutul propriu-zis al capitolelor, Foster intervenind doar cu câte un comentariu la finalul fiecărei secţiuni.

Nu vreau să vă destăinui numele celor şapte căi, ci numai schema după care este alcătuită cartea. Fiecare din cele şapte capitole debutează cu o introducere ce prezintă „calea” creştină luată în discuţie. Apoi urmează partea cu adevărat fascinantă şi care, consider eu, reprezintă atuul principal al cărţii: autorul recurge la trei-patru personalităţi marcante ale creştinătăţii, selectate fără discriminări confesionale, pentru a ilustra fiecare dintre cele şapte modele devoţionale discutate.

Simpla enumerare a numelor vorbeşte de la sine: (I) Origen, Augustin, Bernard de Clairvaux; (II) Evagrie Ponticul, George Herbert, John Bunyan, Thomas Merton; (III) Toma d’Aquino, Martin Luther, Jean Calvin; (IV) Francisc de Assisi, Sfântul Bonaventura, Thomas à Kempis, Ignaţiu de Loyola; (V) Julian din Norwich, George Fox, John Wesley, Friedrich Schleiemacher; (VI) Ioan Casian, Benedict de Nursia, Grigorie cel Mare; (VII) Dionisie pseudo-Areopagitul, autorul necunoscut al cărţii Norul necunoaşterii, Tereza de Ávila, Ioan al Crucii.

Avem de-a face aşadar cu un autor care valorifică şi preţuieşte bogăţia întregii moşteniri creştine, trecând fără reţineri peste gardurile denominaţionale. Cu siguranţă, pentru unii deja se aude în fundal muzica ameninţătoare a controversatului ecumenism. Ar fi bine atunci să citească această carte să vadă dacă, într-adevăr, există motive de spaimă. Ar fi, desigur, infantil şi superficial să repudieze o scriere înainte să-i cunoască învăţăturile şi direcţia.Citește mai mult »

Reclame