Postat de: Teofil Stanciu | 19/08/2009

Clișee vechi, spoială nouă: Twilight

Am reușit abia recent să vizionez filmul preferat al adolescenților, pe 2009. Asta cu preferința n-o zic de la mine, ci după topul întocmit de ei înșiși (11 premii la Teen Choice Awards). Le cer scuze celor care, deși adolescenți, nu împărtășesc entuziasmul congenerilor. Se pare însă că sunt majoritari fanii filmului (între cele peste 80 de milioane de votanți).

M-am uitat cu multă atenție, ca să pricep și eu ce anume face ca acest film să fie așa deosebit. Să-i surprind farmecul, ingeniozitatea, skepsis-ul sau, în fine, acel ceva inefabil care îi conferă savoarea. Mă confesez spășit și înfrânt că n-am reușit. Ba chiar mai rău de atât. Am dat peste tot felul de clișee deja consumate chiar și la Hollywood, dar fardate oleacă, minimal.

Cuplul protagoniștilor te trimite îndată cu gândul la avataruri similare, cu același schelet fundamental: un el misterios, neobișnuit, un alogen pripășit în condiții neelucidate pe niște meleaguri relativ ostile; o ea inadaptată, de preferință din familie disfuncțională, puțin predispusă către reverie, cu oarecare aplecare minimală spre bizara lume a… cărților.

Unde ați mai văzut ceva similar? Păi, cam orice film de acțiune de mâna a doua are un asemenea cuplu. La fel stă treaba și cu filme renumite sau superproducții. Fie că e vorba de Titanic, Batman, Superman, Matrix etc. Prin ce diferă Twilight de un film cu, să zicem, Jean Claude Van Damme? Prin faptul că eroul masculin poate citi gândurile, se deplasează foarte repede, e mult mai misterios și letal. JCVD ar fi intrat direct cu echipamentul din dotare în craniul oponentului ca să afle la ce se gândește.

Între noi fie vorba însă, Edward e la fel de macho ca orice Schwartzeneger însă într-un alt registru, la fel de protective, la fel de previzibil. Diferența e că el este cu ceva mai freek, dar moda ciudaților nu e deloc recentă. O regăsim în filmele lui Chaplin. Dar și la ciudați mai actuali precum perechea de adolescenți din American Beauty ori mai spectaculoșii X-men sau Hell-Boy. Așadar, oricât aș întoarce-o nu reușesc să scap de scheme deja tocite de atâta utilizare. Cum moda dictează ca ciudații să fie scoși în față și admirați, filmul se conformează și îndeplinește cerințele. What a cliché!

Chiar mai rău de atât, legenda lui Dracula a fost ajustată implicit, contele musai să părăsească sarcofagele și criptele favorite de dragul civilizației. Acum cei din tagma lui stau la casă transparentă, merg la școală, regulamentar, luptă să devină abstinenți, adevărați „vegetarieni” ai speciei, după cum se precizează în film. Toate acestea ca să îmblânzească povestea, că să atenueze cumva efectul horror al vechilor basme. Odată cu aspectele macabre, au dispărut din peisaj și cățeii de ustoroi odată cu preotul, crucea și orice posibile referiri la religie. Noul Edward este eco și enviromental friendly. Un fel de self-made individual al categoriei sale.

Resorturile mai adânci care fac posibilă și chiar necesară această civilizare a personajului dezvăluie o obsesie a filmografiei americane devenită, de asemenea, clișeu: free will. Nu știu ce traume va fi lăsat calvinismul dur asupra nord-americanilor, însă i-am văzut de nenumărate ori străduindu-se din răsputeri să demonstreze că fiecare are libertatea să-și aleagă destinul. De foarte multe ori aceste sforțări cad în penibil sau derizoriu, fiind puse în contexte ridicole sau lipsite de miză. Chiar dacă în Twilight există oarecare miză, ideea în sine e un loc comun mult prea bătătorit și explorat ca să mai poată descoperi minții sau inimii vreun filon demn de atenție. Am priceput, domnilor (și doamnă), nu vreți să trecem de acest aspect? Să ne mai spuneți și altceva? Am prins ideea, suntem liberi, avem posibilitatea să alegem ce vrem să devenim. Prefer, în orice caz, discursul lui Tom Cruise din Last Samurai pe această temă decât toată desfășurarea de forțe din Twilight. E mult mai concisă, mai la subiect și mai convingătoare. Oricum, ideea ni-i cunoscută din Biblie, de multe mii de ani.

De acest liber arbitru se leagă și iubirea oarbă, altă temă uzată moral. Aici părerile hollywoodiene sunt, în general, împărțite: în două (că e mai simplu). Unii susțin că iubirea asta e aia… the one, the only…! Alții spun că e o prostie. Ca de fiecare dată, adevărul nu se află unde ni-l arată ei. Ceea ce dovedește însă această preocupare e că oamenii, cu toate că și-au abolit absoluturile, încearcă să le reinstaureze sub chipul unor idealuri subiective. Pentru orice minte cât de cât mai descâlcită, ar trebui să fie limpede că un ideal fundamentat pe preferințe personale este netransmisibil, iar a încerca să copiezi iubirea „din filme” este o nebunie ce deține premise generoase pentru un eșec răsunător.

Această iubire tâmpă și dezvoltată monstruos (doar ca încăpățânare afectivă mai degrabă) are adesea atașat un motiv ce pare tare scump scenariștilor hollywoodieni: tăinuirea adevărului în scopul protejării celui drag și despărțirea de respectivul… de dragul lui?!?! E o logică strâmbă aici, demontantă explicit cu mult timp în urmă, dar care, din cauza superficialității culturale a contemporanilor noștri, proliferează ca mare vârtute. Eroarea e dublă. Mai întâi, cel drag este privat de cunoașterea adevărului. Completamente fals sofismul că ceea ce nu știi nu te poate face să suferi – o scuză idioată pentru a justifica propria viclenie. A doua eroare este aceea că i se refuză celuilalt dreptul de a decide pentru sine; este situat implicit la un nivel de maturitate care nu-i permite să-și exercite discernământul. E tratat ca un copil incapabil să ia o hotărâre sau să înțeleagă o situație mai complicată.

S-ar mai putea adăuga că, de obicei, această atitudine ascunde o subtilă și nemărturisită – chiar neconștientizată – plăcere masochistă. Ce poate fi mai rewarding decât să știi că te-ai sacrificat pentru iubire, că suferi în tăcere și că îți poți plânge de milă la infinit? Că ești victima, omul cu suflet mare, altruistul, generosul neînțeles… Toate astea duhnesc a vanitate și egoism.
Mergând mai departe pe logica firului epic, survine, fără nicio surpriză, conflictul cu cei din aceeași specie, consecință firească a fraternizării cu străinul. Așa se întâmplă și în viață, dar adesea manifestările de acest tip sunt apanajul celor proști și rudimentari. Se mai adaugă și nițică gelozie feminină, însă din cea mai evidentă, mai banală. Deci iarăși nimic surprinzător, ba dimpotrivă,  clișee primitive și cam lipsite de nuanțe.

Un film polițist de calitate are mult mai mult suspans, mai mult haz și este indiscutabil mai imprevizibil și mai bun decât Twilight. Fimul își dă măsura limitelor și în raport cu onomastica și toponimia: Bella se cheamă personajul feminin, iar locul unde îl întâlnește pe Edward se numește Forks. Deep, isn’t it?

Despuiat de efectele speciale, Twilight pierde orice crepuscul și se dezvăluie în toată banalitatea schemei sale epice. Un conflict standard, un story lipsit de originalitate, niște personaje „tradiționale” împănate cu puțin mister și mult machiaj, cu ceva trucaje mai spectaculoase. Calitatea imaginii mi se pare singurul aspect incontestabil al filmului.

Succesul dobândit de asemenea peliculă îmi pare a demonstra că adolescenții și-au însușit temeinic „filosofia” hollywoodiană. Idealurile lor sunt exact aceleași cu ale părinților lor: o iubire cât mai oustanding, care funcționează ca drog, nu ca element ordonator al vieții. Probabil că ținta finală este un american dream recondiționat și cosmetizat în pas cu moda: ceva mai dark, mai lipsit de transcendent, mai șocant și mai violent.

M-ar fi interesat un studiu paralel cu votul care să releve motivele pentru care au optat votangiii adolescenți pentru acest film și nu pentru altul.


Responses

  1. tre sa fi cam fraier sa dai atata atentie unui film… si sa pierzi si timp scriinduti opiniile despre el pe net…

    • #just4fun

      Îmi asum această fraiereală care a atras zeci de milioane de vontangii. Prefer să fiu atent la ce preferă gloatele, chiar dacă nu le împărtășesc opțiunile. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: gloatele sunt deosebit de importante în democrație. Votul democratic se bazează pe majorități. Altfel spus, ceea ce apreciază mulțimile de adolescenți actuali spune câte ceva despre cum vor arăta ei peste o vreme. Iar tinerii sunt cei care vor conduce lumea în viitor. Un viitor care este al nostru. Și de care tre’ să fii fraier să nu îți pese.

  2. haha, ce dur esti.:) probabil fetele(adolescente) nu de`acord cu tine.;))

    • #unu
      N-am pretenții de infailibilitate. Accept o luptă dreaptă cu argumente și fapte. Subiectivitățile nude nu ne ajută la nimic, nici opțiunile de tipul: „îmi place mie și d-aia e film bun”. La asta nu se poate răspunde decât: „mie nu-mi place în ruptul capului”.

      Chiar îs dur?🙂

  3. Mie mi-a ajuns sa vad ca vampirii stralucesc la soare ca niste cristale Swarovski. Iar replica din deschiderea filmului e cel putin penibila. Filmul reuseste mult prea putin. Nu comparativ cu cat incearca, ci comparativ cu cinematografia in general.

    • #Soarele
      Nici eu n-aș fi putut s-o spun mai bine😉 Da, ai dreptate și te iau pe cuvânt când vine vorba de cinematografie în general.

  4. dur, nu in sensul literar al cuvantului.😀 e de bine, nu`ti fa griji. nu cred ca ai exagerat
    pai, sincer, eu sunt de`acord cu tine, in mare, sunt satul de filme de genul, care toate sunt cam la fel. difera actorii; ce voiam sa adaug e ca probabil toti cei ce au comentat aici sunt barbati, iar femeile gandesc mai altfel..cumva de genul: „si totusi mi-e mi place”. (cu inima, nu cu capul) ;)) deci, nu o sa iti argumenteze, haha

    • #unu
      Nu-mi făceam eu griji, dar voiam o confirmare😛
      Nu zic că filmul nu poate fi „plăcut”, dar e bine să știi totuși că vezi un cumul de clișee, că e un film de pluton, nu o realizare remarcabilă (cum par să creadă votangii care l-au propulsat în top).

  5. Ha, o analiza ucigator de lucida a noii ‘spoieli’ de la Hollywood, cum bine ii zici. Nu am vazut filmul, dar imi suna extrem de cunoscut observatiile tale, pe care si eu le-am facut la alte numeroase filme de soiul acesta. Problema e, adaug eu in prelungirea spuselor tale, nu ca astia au facut acest film, ci ca ‘target-ul’ lui este in extaz dupa el. Asta e problema.

    Nu stiu, desi nu sunt un cinefil inrait, parca in ultima vreme Hollywood-ul chiar nu a mai dat nicio productie cu adevarat buna, cu miez. (Poate de-aia nici nu sunt cinefil inrait, ca nu mi se da prilejul. :)) ) Doar clisee in ambalaje noi, sclipicioase, ca sa te parafrazez din nou.

    (In ultimul paragraf si in ultimul comentariu ti-a scapat un „-i” la substantivul articulat hotarat „votangiii (adolescenti)”. )

    Respecte,
    Andrei🙂

    • Andrei,
      Încep cu finalul: mulțumesc de observație. Spre rușinea mea de literat, tot îmi mai scapă greșeli de tehnoredactare (nu că ar fi o scuză, dar scriu adesea noaptea, poate că, fiind mai întuneric, nu mai văd așa limpede😉 ).

      Pentru filme semnificative produse de Hollywood, numai dacă îl întrebăm pe „Soarele”. Nu glumesc, cel care semnează comentariile cu acest nume știe binișor ce e demn de atenție în cinematografia americană contemporană. Dacă citește, poate să și intervină și să ne spună.

      Voie bună!

  6. Teofil,
    Stiu cum e cu scaparile de tehnoredactare. Si eu sunt tot literat si ma doare rau cand vad ca s-au produs. (Azi am vazut intr-un text vechi de-al meu ca am pus virgula intre subiect si predicat.🙂 Si era si pt scoala doctorala!) De-aia mi-am si permis sa iti spun si tie…

    Si eu il astept pe „Soarele” cu titluri daca se poate. Sincer nu am mai vazut un film nou mai acatarii de multa vreme…

  7. Ah, am uitat sa te intreb – ce spui de parerile recente ale lui Plesu despre Dan Puric? Am aflat deunazi de ele de aici, intr-un articol care, desi per total imi place, dupa mine unul ar fi meritat sa fie nitel mai ponderat (nu cu apararea lui Puric, ci cu ‘judecarea’ lui Plesu): http://filida.wordpress.com/2009/02/15/dan-puric-impostor/.

    Linkurile catre articolele propriu-zise ale lui Plesu sunt in comentariile de dedesubt, in al doilea si in penultimul, care e al meu.

    Si, vai, ce am gasit aici http://apologeticum.wordpress.com/2009/08/18/iudele-ataca-prin-spate-la-usa-parintelui-justin/ realmente m-a ingrozit. Nu articolul in primul rand, ci reactiile degraba varsatoare de sange ale comentatorilor. La fel, mi-am prezentat opinia la sfarsit.

    Sper sa nu devin plictisitor🙂 ,
    Andrei

  8. Am văzut tot felul de „talibanisme”, dar pe cele indicate de tine încă nu. Nu știu dacă mai am nervii să citesc ce scriu înfierbântații de pe blogurile astea. M-am săturat de spaima biometrică… Din nefericire, mi se pare că și proiectele semnificative ortodoxe sunt rechiziționate spre fala unuia sau altuia. Ce mulți sunt cei care se înghesuie să apere sau să acuze… în van.

    Despre interviul lui Pleșu știam. Există probabil o diferență de stil între unul și altul. În ce zice, Pleșu lasă totuși loc și pentru a fi contrazis. Unde mi se pare că are dreptate, e când spune că Puric a început să se priceapă la prea multe. De altă parte, știu că Puric nu se simte chiar atât de bine în pielea lui, că se știe dezechilibrat într-o parte, însă numai pentru a reechilibra lucrurile. Din păcate, e și el înconjurat de „fani”, ceea ce îmi displace.

  9. Pe mine Pleşu (absolut superba „Despre ingeri”) m-a pierdut de muşteriu în momentul în care îl acuză pe Puric de impostură, semidoctism şi lipsă de smerenie. (http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/01/10/doua-feluri-de-necredinta-andrei-plesu/). Nu emiti astfel de judecati definitive decat daca stii integral despre ce e vorba. Or, el insusi admite ca nu l-a urmarit decat putin pe D. P. Ma surprinde o astfel de eroare metodologica la un erudit de rigoarea lui Plesu.
    La fel, pe ce se bazeaza cand spune ca Puric „se asculta pe sine cu placere” ? Ma rog, nu reiau ce am spus deja in comentariile indicate.

    Nu stiu, dar eu nu ma pot abtine sa nu constat ca Dan Puric face acum – cu scaparile si slabiciunile lui de om, evident – ce facea inainte un – sper sa nu para deplasata comparatia, mie mi se pare cat se poate de justificata – Ioan Alexandru. Amandoi au vorbit/vorbesc mai autentic si mai profund despre Hristos decat multe feţe bisericeşti. Amândoi întorc spre Dumnezeu foarte mulţi oameni. Asta contează. Că Puric citează eronat – chiar aş vrea să văd exact care sunt erorile sale potrivit lui Pleşu -, că Ioan Alexandru a fost acuzat de tezism in operele sale (mi-am scris lucrarea de licenţă despre el), astea sunt doar lucruri de importanţă secundară, pedanterii omeneşti.

    Gandindu-mă la felul în care ‘elitele’ intelectuale au inteles sa-l claseze pe un Ioan Alexandru sau pe un Dan Puric, nu m-am putut abtine sa nu imi pun o intrebare. Pastrand evident proportiile: presupunand prin absurd ca profetii din vechime, ca Ioan Botezatorul s-ar intoarce acum pe pamant in exact aceiasi termeni de acum doua milenii – ba chiar Hristos Insusi -, oare cum ar fi ei receptati de ‘societatea civila’? Oare nu – piesa care se joaca de cel putin doua milenii incoace – in termeni similari, socotiti drept nebuni, patetic-profetici sau, in cel mai bun caz, nevinovati lunatici ?

  10. Spunea cineva (chiar nu-mi mai amintesc cine) că marii creștini precum Francisc din Assisi nu s-ar deosebi cu mai nimic de un predicator mediocru melodramatic. Aici cred că ai dreptate.

    Totuși, nu cred că Puric e de același calibru cu Ioan Alexandru. Ce apreciam la contestatul poet e faptul ca avea capacitatea să treacă granițele denominaționale în chip firesc. Puric e excesiv încântat numai și numai de ortodoxie. Da, cunosc câte ceva din frumusețea și bogăția ortodoxiei. Sunt oricând dispus să le apăr. Înțeleg și atitudinea lui Puric, dar aș vrea mai multă relaxare. Oricum am lua-o, e limpede că Dumnezeu lucrează și în alte denominațiuni. Acest fapt n-ar trebui să treacă neobservat.

    S-ar putea – știu și eu? – ca Puric și Pleșu să reprezinte două atitudini din creștinism: una discretă, prudentă, cealaltă propovăduitoare, mai vocală, mai vizibilă. Din cauza contextului în care m-am format, eu prefer acum discreția (din mai multe motive). Asta nu înseamnă însă că nu-i apreciez pe marii propovăduitor. S-ar putea ca diferența să fie, în ultimă instanță, una de vocație. Au existat chiar și misionari care au preferat să lase faptele să vorbească, iar când a fost chiar necesar – cum zicea tot Francisc – au folosit și cuvinte.

  11. Hmm, permite-mi un amendament la paragraful 1: mari creştini, da, dar nu toţi „marii creştini”. De pildă, mie Steinhardt mi se pare un mare creştin. Dar in niciun caz dulceag-melodramatic.

    La paragraful 2, cred ca observaţia despre Puric nu e corecta: http://www.luxsublima.ro/yoga_magazin_revista.php?id=116&rub=258 (un citat de acolo: „Esti crestin ortodox. Si iti afirmi deseori credinta. Accepti si alte credinte ca posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu?

    Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici, cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. ” )

    Plesu este un urias om de cultura, insa nu ma convinge ca este un crestin adevarat, adica unul traitor, mai precis unul care ia parte (nu am zis doar „merge”) duminical la Liturghie. (Desi poate spun prostii, nu cunosc eu viata personala a lui Plesu si evident nu sunt eu acela sa judec. Noi doar dialogam si incercam sa intelegem.) Acesta e singurul crestin autentic, dupa mine.
    🙂

  12. Si inca: „Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici, cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen… Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi.”

    Scuze ca am uitat adineaori.🙂

    • #Andrei,
      Voi reveni cu un răspuns, nu am uitat și nici nu evit😉

  13. Stai linistit, nu-i nicio problema!🙂


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: