Postat de: Teofil Stanciu | 08/07/2009

Alt BAC de toată frumuseţea

S-a mai dus un Bac. Bine c-a trecut şi ăsta. Bine-a mai trecut şi ăsta. Încă mai aştept anul în care vor începe să se raporteze depăşiri cu 25-50% ale „planului” pe anul în curs. Se pare că, deşi ministerul este condus de persoana potrivită, încă nu s-a ajuns nici măcar la o amărâtă de promovabilitate în procent de 100%, cum ne-ar sta bine. Doar mustim de inteligenţă, iar generaţiile ce vin, se vede de la o poştă, sunt tot mai instruite.

N-am probe livrabile către DNA, dar sunt convins (şi am informaţii „pe surse”) că s-a copiat de s-a rupt. La liceele importante, pentru că trebuie lustruit şi în acest an blazonul. La liceele proaste, pentru a mai salva aparenţele. Aproape fiecare directoraş s-a străduit, după posibilităţi şi după bugetul „de protocol” să îmbuneze comisia din dotare. Povesteam cu altă ocazie cum am aflat pe pielea mea ce înseamnă protocol.

Doar nu credeţi că lucrurile au stagnat de atunci sau, Doamne fereşte, au bătut în retragere. Ce motive ar avea? De unde să vină reculul de sistem şi de procedură? Ar fi absurd să ne imaginăm că cineva chiar se sinchiseşte că s-a schimbat culoarea politică a celor ce guvernează. Nu pot fura şi ăştia la fel de bine ca ăia?

La cum arată metodologia actuală este aproape imposibil să nu fii tentat să „mişti” ceva. Subiectele sunt afişate cu suficient timp înainte pe internet. Aşa că nu trebuie decât să se pună profii cu ombilicul pe variante şi să producă rezolvările aferente. Fiţi liniştiţi că, odată ce au la dispoziţie materialul gata preparat, elevii se vor îngriji să-l aibă în faţa ochilor la momentul „adevărului”. Unde mai pui că şcoala îşi dă tot concursul, deoarce dom’ director vrea să aibă nume bun în târg, să atragă „clientela” dornică de diplomă.

Numai într-o paranteză menţionez că sistemul actual este o cale sigură spre imbecilizarea definitivă a elevilor şi aşa destul de anormal dezvoltaţi la nivelul mecanismelor psihice. Toată munca de patru ani devine inutilă atâta vreme cât BAC-ul este principala ţintă finală, iar pentru atingerea ei nu trebuie decât să aştepţi patru ani până se afişează pă net subiectele care te privesc în mod direct. Atunci le duci la profu’ sau profa’ de la meditaţii (că de-astea mai faci că le-a rămas părinţilor asemenea fason), el îţi dă rezolvarea, iar apoi o treci „pe curat” în ziua cea mare. Ulterior jubilezi fericit că…

Nu mă cramponez de faptul că se copiază la un examen. Fie! Școala vrea renume, facultăţile vor studenţi (şi diminuează pretenţiile), ţara vrea stive de diplome. Dar ce s-o alege de oamenii care deprind năravul de a trece astfel de probele pe care le întâmpină în viaţă? Ca să vedeţi cât de gravă e aberaţia, vă furnizez un mic exemplu. Într-o şcoală, nu importă care (fiindcă putea fi oriunde), o elevă a fost ameninţată de alte candidate cu bătaia. Motivul? Păi, cum şi-a permis nesimţita să nu le lase pe ele, care nu ştiau, să copieze – la o probă – după ea, care ştia? Cum e posibilă asemenea obrăznicie? Drept cine se crede ea încât să-şi permită să fie cinstită la un examen? Dacă până şi supraveghetorii băgau nasul în ziar şi începuseră subit să prezinte blocaje ale conductului auditiv, cum să nu-i spargi mandibula nesimţitei ăsteia care te-a refuzat?

Nu cred că neapărat individele respective sunt vinovate. Sunt convins că şcoala care poate produce acest tip de canalie are o mare problemă. Iar felul în care se trece prin şcoală nu diminuează deficienţele de caracter, ci, în cele mai multe cazuri, le amplifică. Viitorul sună rău. Oamenii care s-au deprins de mici cu compromisul au mari şanse să continue în acelaşi fel. Nu în virtutea unui determinism religios spun asta. Ci în virtutea unei logici simple (sper că am judecat simplist şi că voi fi contrazis de realitate!).

Compromisul este apetisant pentru că deschide repede nişte scurtături altfel inexistente. Omul îşi atinge repede scopul, cu minim de efort şi cu senzaţia consecutivă că a făcut un lucru „deştept”. Că, adicătelea, „s-a descurcat” mai bine ca alţii. „Proştii” stau la rând, aşteaptă să intre, neştiind că în interior toate locurile sunt ocupate. Odată deprins însă acest nărav, îmi vine foarte greu să cred că respectivul va şti când să se oprească. Nu contest că ar mai putea avea nişte tresăriri ale conştiinţei, dar de unde îşi va culege reperele? Cât de şantajabil va fi în momentul în care va încerca să se opună? Fiindcă niciun compromis adevărat nu se produce în intimitatea propriei fiinţe, ci presupune nişte complici. Care, de atunci înainte, vor „şti” şi vor cere contraservicii.

Dacă atât de odioasă a devenit cinstea, precum sugerau fetele (!?) pomenite mai sus, atunci au multă dreptate cei care deplâng tânăra generaţie şi şansele unei ţări ce va încăpea pe mâinile ei. Urât viitor ne pregătim.

Nu vă uitaţi cu reproş la forurile superioare. Androneasca face ceea ce făcea exact şi în urmă cu vreo 6-7 ani: împingea fără ţintă bolovanul care i-a căzut la sorţi. Pe vremea aceea, de câte ori cuteza vreun neobrăzat să aducă atingere calităţii învăţământului nostru public, doamna se afişa la braţ cu o ceată de olimpici internaţionali copleşiţi de diplome. De parcă ăia ar fi fost cu adevărat reprezentativi pentru marea masă… Rezultatele se văd azi şi i se datorează într-o anumită măsură. Au avut dreptate cârcotaşii. S-ar putea ca şi de această dată tot ei să aibă dreptate.

Cum nu mai sunt în interiorul sistemului, pot fi uşor taxat pentru „afirmaţii fără acoperire”. Dar şi unii din sistem văd că se inflamează. Măcar ei ar putea fi crezuți. De altă parte, e incontestabil că actualul model de bacalaureat predispune la fraudă şi e conceput şi menţinut ca atare dintr-un interes. Că ar fi aberant ca tocmai „responsabilii” ministeriali să fie atât de naivi încât să creadă în calitatea lui. Nu, aşa cum moda „meditaţiilor” nu se vrea să fie stârpită, nici metoda actuală nu este invalidată. Tocmai pentru că atrage nişte beneficii care adorm orice rest de conştiinţă şi orice simţ autentic al responsabilităţii.

În această ciorbă ce anihiliează valorile şi le înregimentează în rând cu toţi parveniţii, elevii cinstiţi şi profesorii buni fac figură de fraieri. Nici nu copiază, nici nu trişează, nici nu dau şpaga, nici n-o iau, refuză beneficii. Nu ştiu „profita” de ocazii. Ei sunt proştii care ţin sistemul încă pe picioare, dar care au o neputinţă congenitală: nu sunt descurcăreţi. Iar ăsta e un viciu inacceptabil în România.


Responses

  1. Doamne, ce trist este ceea ce spui. Si, din pacate, ce adevarat. Iar cheia, cum spuneam si in articolul de pe blogul meu, este nu in primul rind la tineri, ci la parintii lor. Acestora ar trebui sa le fie rusine pentru ca ao crescut o generatie de nerusinati.
    Dumnezeu cu mila!

    • Presupunând, cu bună credință, că le-ar fi rușine, mai sunt șanse să îndrepte ceva? Altfel spus, ce șanse mai are tânăra și confuza generație de azi?
      Eu unul nu pot servi criteriile mele celor cu cinci-zece ani mai tineri. Nu le pot nici congenerilor din imediata apropiere, fiindcă sunt inoperabile în realitate, nu produc rezultate. Așa cum spunea Camix, nu se văd consecințe pozitive. Ce le pot spune? Veți ajunge prof’ ca mine? S-ar îngrozi majoritatea… Unii nici măcar nu mai înțeleg „de ce nu-i bine” să faci anumite lucruri. Totul se discută în termeni de eficiență imediată.

  2. Doar un scurt comentariu: fiind profesor, cunosc bine ce se intampla in invatamant. As dori in schimb sa atrag atentia asupra unui lucru: problema nu e cu variantele publicate pe net, asta e foarte ok, 100 de variante la fiecare materie sunt destule ca acestea sa nu poate fi ‘memorate’. Problema e cu copiatul si asta trebuie rezolvat cumva. Cand nu au fost variante publicate s-a copiat la fel, eventual s-au dictat rezolvarile prin telefon si alte tehnologii moderne. Sa nu criticam ceea ce este bine (variantele) ci sa luptam impotriva a ceea ce este rau (copiatul)!

    • #xandu
      Vă spun în ce fel nu sunt de acord cu variantele. 1. Copiatul nu mai este o problemă rezolvabilă în acest moment. Tehnicile de copiere sunt mult prea sofisticate pentru a mai putea fi depistate. După cum probabil știți, pe internet se vând dispozitive de dimensiuni insesizabile, care pot fi introduse în ureche și examinatul primește toată informația necesară în timp real. Asta nu poate fi combătută, fiindcă destule astfel de dispozitive abia pot fi extrase și detectate de către medicii de specialitate.
      2. Ce rost mai are învățatul în școală, din moment ce interesează doar diploma, iar pentru a o obține e suficient să știi 100 de subiecte, nu să-ți bați capul patru ani cu tot felul de lucruri „inutile”? Am auzit această idee formulată în diverse moduri.
      3. Presiunea e mult prea mare pe profesori în acest moment. Sunt foarte prost plătiți, respectul față de statutul lor social este în scădere vertiginoasă, au mâinile legate în ce privește disciplina (mai ales când trebuie să ia măsuri drastice), sunt presați să facă reclamă bună școlii (altfel riscă ei înșiși să rămână fără loc de muncă, dat fiind faptul că sunt tot mai puțini copii în noile generații). Mai sunt și alte presiuni pe care le știți probabil mult mai bine. Toate acestea fac ca flagelul copiatului să fie greu de stârpit, fiindcă tocmai cei în drept s-o facă nu sunt neapărat dispuși să-și asume toate consecințele ce decurg de aici. Astfel că subiectele deja rezolvate de la clasă trebuie doar să existe pe niște fițuici în sala de examen (repartizate în cantități discrete pe la mai mulți elevi – să zicem 20 de rezolvări/ elev). În momentul când se dă startul, fițuicile/ciornele pot începe să circule nestingherite sub privirile îngăduitoare ale supraveghetorilor. Asta mi-au relatat unii dintre cei care au dat Bac-ul anul acesta.

      • App: un fost coleg de facultate a folosit aşa numitele căşti invizibile, care introduse în ureche, se aşează lângă timpan. După examen, nu a reuşit sa le mai scoată şi s-a dus la doctor. Doctorul după câteva minute bune de încercări, i-a spus colegului meu că problema a fost rezolvată. După aproape 1 an şi jumătate, s-a trezit băiatul că are ceva în ureche, în partea exterioară. Ce credeţi, erau căştile. Nici doctorul nu a ruşit să le scoată, de teamă să nu-i afecteze auzul. Oricum, există o posibilitate de a opri copiatul în acest fel. Un profesor a venit la un examen cu un dispozitiv de bruiare a semnalului, întrucât aceste căşti sunt conectate la telefon. Colegul meu, igenios, pentru a nu mai folosi telefonul ca să-i fie dictată de acasă lecţiunea, şi-a înregistrat lecţiile pe un mp3, pe care l-a legat de mână, sub cămaşă, la care şi-a conectat căştile. Aşa că dispozitivul profului era zadarnic, întrucât el bruia doar semnalul telefonic. Problema e că băiatul a stat 2 zile să îşi înregistreze audio lecţiile, în ordine. Dacă mai stătea încă două zile cred că reuşea să le înveţe. Nu ştiu de ce unii sunt dispuşi la efort pentru copiat, dar nu la efort pentru învăţare.

  3. Cred ca suntem cam de aceeasi parere, numai ca eu m-am legat de o singura chestiune: variantele. Si acum sa vedem cum stau lucrurile din punctul meu de vedere.
    Relativ la 1. – asa am scris si eu, sunt tehnici moderne de copiat… utilizarea lor nu depinde de existenta variantelor, exemplu: caz concret, elevul suna un asa zis „profesor” in timpul examenului si il intreaba rezolvarea, „profesorul” de unde stie care e problema? asta nu e dificil de a afla, o cunostinta in comisi de bac rezolva totul. Tot relativ la 1. daca intr-adevar nu se poate combate copiatul, ei atunci chiar ca e o mare problema (si eu cred ca si este deja o mare problema), dar aceasta problema nu e problema variantelor.
    La punctul 2 – pot sa vorbesc numai din punct de vedere a matematicii. Am avut in acest an clasa la bac, ei nu au spus „numai 100 de variante” desi au fost ok la invatatura. La matematica 100 de variante is foarte multe, acopera intreaga materie, care nu a invatat la momentul potrivit respectivul capitolul, trebuia acum sa reia materia deci nimeni nu a a spus ca a fost degeaba tot ce am invatat pana aici… din contra, au spus ce bine ca am facut asemenea probleme, acum ne este mult mai simplu.
    3. de acord, iarasi revenim la problema copiatului… e valabil ceea ce am spus la 1.
    Si inca o idee pro – variante matematica – daca in programa apare „Rezolvarea ecuatiilor” si numai atat, profesorul de unde trebuie sa stie pana la ce nivel sa studieze ecuatiile, daca nu are un model a ce se cere la examene? Nu-i la fel sa rezolv 2x=4 sau 1/x + 1/(x-1) = 1/(x-3)… deci la matematica e foarte ok ca sunt aceste variante. Respectiv o gramada de formule… unele se uita, dar trecand prin variante elevul vede ca vai asta am si uitat-o, ce bine ca mi-am adus aminte rezolvand variante🙂

  4. Eu sunt in interiorul sistemului si nu pot, din pacate, decat sa-ti dau dreptate. Am fost intrebat daca vreau sa ma duc in asistenta si nu am stiut cum sa ma eschivez, tocmai pentru a evita situatia jenanta de a mi se cere, asa, printre randuri, sa devin complice.

    In ceea ce priveste cele 100 de variante cunoscute de dinainte, cred ca prezentarea lor pe net nu e un lucru rau, mai ales ca a le rezolva presupune cunostinte care baleiaza suficient materia din cei patru ani. Zic acest lucru si pt ca organizarea sistemului educational de azi e evident defectuoasa, iar programele sunt supraincarcate in numele unui nefericit ideal enciclopedic. Nefericit nu teoretic, ci prin felul cum el se concretizeaza – ti se baga pe gat o gramada de cunostinte, dar prea putina cunoastere. In plus, scoala a devenit un soi de enclava, si cand iesi din ea, daca nu esti, cum bine spui, ‘descurcaret’, ai toate sansele sa te simti in lumea reala in plus sau pe langa.

    „După cum probabil știți, pe internet se vând dispozitive de dimensiuni insesizabile, care pot fi introduse în ureche și examinatul primește toată informația necesară în timp real. Asta nu poate fi combătută, fiindcă destule astfel de dispozitive abia pot fi extrase și detectate de către medicii de specialitate.” – ba da, poate fi contracarata aceasta metoda de copiere – prin niste dispozitive de bruiaj care fac imposibila folosirea unui telefon mobil in respectiva sala de clasa. Acum, nu stiu cat de scumpe sunt, insa sunt sigur ca daca s-ar dori, ele ar putea fi lejer introduse in salile unde se da bacul.

  5. Mulțumesc de precizarea ta, Andrei. Deci se pare că măsurile anti-copiat sunt posibile, dar nu se vrea introducerea lor.

    Subiectul educației e unul interminabil. Unul dintre cele mai dezastruoase neajunsuri mi se pare acela că școala nu mai formează oameni, caractere, ci doar administrează informații și le îndeasă în creiere. Cele 100 de subiecte sunt, la cum văd eu, întruparea actuală a acestui dezinteres pentru om/caracter și a obsesiei pentru rezultate și diplome.

    Nu mai pomenesc de această dată partea (MARE!) de vină pe care o au părinții. Dorința lor de a întreține iluzia egalității intelectuale a tuturor odraslelor fie ele mai deștepte sau mai sărace în IQ. Să mai zicem și despre orizontul de așteptări pe care îl creează societatea? Sau despre teoriile stupide din ce în ce mai la modă? Ei…

    Mă bucur să aflu că ești insider. Nu știu ce se poate face, dar măcar voi mai puteți aduce altă culoare pe unde vă situați.

  6. Da, odată deprins acest nărav – de a obţine acelaşi rezultat şi chiar mult mai bun prin eforturi mult mai mici – why bother? Nu se vor opri din obiceiul creat în şcoală pentru că nu au motivaţie să se oprească, da, exact, din cauza „eficienţei”, pe care nu o pot pune decât între ghilimele (deşi mulţi o consideră fără ghilimele, în acel alt sens, să le fie de bine dacă e Bine).

    Alt da, nu cred că urmări pozitive se mai află, în acest punct, pentru sistemul public. Până la urmă, s-ar putea să ne convingem că şcoala acasă e preferabilă; deşi ştiu că şi ea are minusuri, că nu te pregăteşte pentru viaţă, adică pentru şocurile din ea, că nu te ajută să socializezi şi să legi conexiuni durabile cu feluri diverse de oameni, însă nici nu te contaminează într-o zi cât alţii într-un an.

    Ştiu că e discutabilă problema, mai ales asupra deprinderilor care ar trebui să se formeze după procesul educativ şi în timpul lui.

    Şi ar mai fi varianta învăţământului privat, însă nu ştiu cât de pregătiţi sunt românii pentru soluţia asta (care există şi acum ca alternativă) şi spun asta în special din motive financiare.

    • Da, Cami (ca să încep în același ton afirmativ), discutând cu un prof’ cunoscut amândurora, îmi spunea că el consideră că aceasta ar fi soluția ce ar putea salva câte ceva în învățământul românesc: școlile private. Deși cred că și ăsta ar avea de suferit din pricina mentalităților deja împământenite. Gândește-te că banii ar veni de la tot felul de parveniți care ar vrea fiecare ca pruncul lui să fie bulibașa clasei și premiantul. Iar pentru asta ar face presiuni asupra conducătorilor școlii. Cred că doar cei care acceptă ideea că trebuie să existe concurență reală și care ar înțelege că învățământ de calitate nu înseamnă numai diplome și premii, ci și altceva ar putea „suporta” ideea locului II, III sau a anonimatului propriilor progenituri.

  7. #xandu

    Adevărul e că nu sunt neapărat o autoritate în domeniu. Eu zic despre lb. română, unde oamenii au impresia (uneori justă) că pot învăța într-o lună o bună parte din subiecte. Am primit însă acest tip de replică: dacă tot se afișează subiectele, ce rost mai are să învățăm ceea ce e în afara lor?
    Admit însă ca s-ar putea să fi făcut eu o generalizare care nu se cuvenea.
    Dar insist că un sistem românesc care oferă dinainte posibilitatea să-ți cunoști subiectele este mult mai predispus la fraudă în acest moment specific, datorită „atmosferei” de necinste generalizată.

    Nu mă deranjează până la urmă ideea în sine a variantelor. Mi-e totuna cum se procedează. Eu când am dat bac-ul am avut modele de subiecte. Ce mă deranjează e, cum îi spuneam mai înainte lui Andrei Baciu, e ideea pe care o întruchipează: ne interesează acele subiecte pentru că musai să luăm toți bac-ul, că musai să avem și această diplomă. Nu mai contează cum o obținem, ci doar s-o avem în palmares. Aceeași lispă de caracter se observă și în alte părți: politică, sport, televiziune etc.

  8. O idee ar fi sa nu mai inventam roata.
    Invatamantul romanesc e produsul romanilor un popor liberalo-balcanizat
    Din aceasta dilema nu putem iesi🙂
    La modul serios: avand contacte destule cu invatamantul de aici din UK am realizat ca greseala invatamantului romanesc vine din structura lui. Sa ma explic: un elev de liceu aici (A level) primeste in timpul anului tot felul de mini-proiecte, eseuri etc la care munceste de-i sar capacele in timpul anului. La sfarsit mai ramane doar cu o evaluare generala care nu-i afecteaza nota finala decat in proportie de 20-30%.
    Temele, proiectele nu sunt de tipul ghicitoare cu 4 variante de raspuns ABCD ci seamana foarte mult cu lucrarile de diploma de la universitate de la noi. Fara exagerare.
    Un elev la colegiu aici munceste de doua ori in cei doi ani (care pot fi facuti separat la distanta de ani-lumina daca vrei) cat un student intr-un an. Desi studiaza numai 4-5 subiecte nu 16. Vorbesc din experienta pentru ca am avut ambele cazuri in casa anul asta.
    Ar fi multe de povestit dar ma apuca mila cand vad deruta si vanzoleala de la noi. Am prins acelasi gen de discutii pe aceleasi teme si acum 9-10 ani cand am plecat din tara.

  9. Sam, toată lumea ar prefera, probabil, să schimbe lumea de la zero. Ceea ce ar folosi, ar fi idei aplicabile aici, nu într-o altă societate, mult mai dezvoltată ca asta; ştim şi noi nivelul până la care se pot înălţa lucrurile şi cum ar funcţiona un sistem bine gândit într-o ţară care să-l şi aplice.

    Ceea ce e nevoie aici e o metodă care să poată funcţiona aici. Altfel, ea e inutilă.

  10. Sam,
    Da, știu că problema nu e doar de metodă, ci mai adâncă de atât. Din păcate, nu știu dacă se mai poate face ceva, fiindcă sistemul e atât de corupt încât nu cred că există vreo măsură (oricât de pertinentă și de amplă) care să poată prinde rădăcini.

    Ce mă sperie cel mai tare sunt efectele pe termen lung. Într-un anume sens, i-am depășit deja pe occidentali la subminarea diferențelor dintre indivizi. Singurul criteriu de departajare rămas în picioare este cel pecuniar.

  11. Camix,

    Cred că ți-am răspuns indirect când îi ziceam lui Sam că nu cred că mai există vreo măsură cu adevărat funcțională. După câte se vede, profii incoruptibili și elevii onești sunt o minoritate în continuă scădere. Orice plan de redresare, orice idee genială riscă să fie compromisă de indivizi mediocri, care își acoperă mediocritatea târându-ne pe toți în haznaua lor. Odată ce se relativizează valoarea și capătă importanță teancurile de proiecte și activități idioate, performanța mucegăiește în labirintul birocrației. Totul e conceput încât să elimine diferența dintre cei buni și cei proști (mă refer la profi). În curând, unul care are olimpici la interanțională și unul care nu e în stare nici măcar să predea o lecție cu manualul în față vor fi la distanță nesemnificativă. Spre asta se tinde.
    Deși se vorbește despre plată diferențiată, despre aprecierea performaței, știi prea bine că contează tot felul de cursuri tâmpite (unele) concepute de paraziții de pe lângă CCD sau DPPPD, chestii care figurează probabil ca „proiecte” pe care iau bani instituțiile respective, dar fără vreo valoare intrinsecă. Tu știi mai bine, că ai făcut masterul ăla pe la care nici măcar nu veneau profii, nu? Și când te gândești că, teoretic, ăla e menit să pregătească viitorii directori de școală…

  12. Mda… cam aşa.

    La capitolul performanţă, am un dinte împotriva acestui concept devenit criteriu pentru aplauze, calificative şi, în curând, salar. Motivul dintelui împotriva performanţei e că acest concept departajează profesorii în funcţie de rezultatele pe care le are cu elevii la diferite concursuri, olimpiade etc. Însă nu se are în vedere ce clase primeşte fiecare sau profilul şcolii în care predă profesorul; nu acordă atenţie la piesa de bază: nivelul elevilor în momentul în care sunt preluaţi de către profesor. Adică se aşteaptă ca, indiferent de materialele de construcţie, să scoţi palat de aur, iar dacă nu poţi, e vina ta că nu poţi, aşa că te dezavantajăm faţă de cei care „şi-au făcut treaba bine”.

    • Camix,
      Vezi să nu fie un dinte cariat😉

      Acum serios vorbind, există această „nedreptate”, dar, adevărul e că performanța se poate face numai în timp. Și, la cum arată facultățile noastre, la câtă calitate oferă, mi se pare firesc ca absolvenții să nu primească de la bun început clase de excelență. Însă eforturile depuse în timp și priceperea dascălului (SPER CĂ!) tot vor da roade până la urmă.
      Totuși, ăia bătrânii care au ajuns să frece menta pe la inspectorat au fost, măcar în parte, profi de calitate. Adică a exista o cernere a valorilor. Iar asta s-a întâmplat tocmai pentru că existau diferențieri între prof bun și prof prost. În condițiile de azi, mi-e foarte greu să cred că se va mai ajunge sus (numai) pe baza competenței. Vor ajunge sus cei care fac dosare, proiecte, „descurcăreții”, nu cei care fam munca ”de jos”.

      Știu că e frustrant, dar tocmai acesta ar fi rolul ierarhizărilor și stratificărilor: să permită accesul treptat al profesorului către zona în care poate face performanță. Dacă criteriile ar fi juste și respectate ca atare, ar lua timp să ajungi sus (până unde îl țin puterile pe fiecare) și ar fi normal să ia timp – mă îndoiesc că sunt prea multe genii care predau în preuniversitar. Dar după zece-cincisprezece ani s-ar vedea o muncă în spatele acelui om și s-ar ști că a meritat să ajungă acolo.

  13. […] că examenele de final de ciclu se vor duce pe una din apele sâmbetei. Doar am mai scris. Doar am mai trăit filmul acesta în câteva reluări. Dar la fiecare final, îmi ies din (s)fi(nţi)re când mi se […]

  14. […] Alt BAC de toată frumusețea […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: