Postat de: Teofil Stanciu | 26/03/2009

Viață de… câine

Un film ameţitor. De ridicol. O comedie stereotipă, cu diferenţa că personaje principale sunt doi căţei chihuahua (nici nu ştiam că aşa se scrie numele acestei rase): Chloe şi Papi. Ea, locatară de Beverly Hills, el, un maidanez devenit, în urma reconversiei profesionale, câinele unui decorator de grădini (deci, vă rog, nu grădinar, ci decorator!). Ca orice comedie făcută după acest calapod, are şi a little bit of romance, şi nişte action, şi un pic de suspense, dar şi inevitabilul happy-end.

Peste toate însă, cireaşa explozivă de pe tort: morala! Dar una… să te ţii! Afundă de te ia ameţeala: Înfiază un câine! Dar ai grijă, e un angajament serios, gândeşte-te foarte bine la ceea ce faci! Revin cu detalii după ce mai fac o tură prin trama şi filosofia peliculei.

Căţeluşa de bani gata e aruncată de nişte întâmplări nefericite taman în mijlocul periculoaselor lupte cu câini din Mexic. Scapă teafără şi se alege cu un amic (ciobănesc german) care o ajută să dibuiască drumul către dealurile americane natale. Aflaţi în primele minute din film, dacă nu ştiaţi, că în SUA există centre de relaxare pentru câini bogătaşilor. Locuri unde se cheltuiesc mii de dolari pe o javră într-o săptămână. Dacă spun că banii ăia ar furniza de mâncare pentru mii de oameni, aţi zice că sunt cârcotaş şi poate chiar nesimţit (că îndrăznesc să contest dreptul la fericire al patrupedelor). Dar zic, na: e o debilitate economico-socială să cheltuieşti averi pe câini când zilnic mor de foame copii în Africa.

După mai multe aventuri iniţiatice, Chloe e trimisă de scenarişti la origini. Ho, staţi, că nu în stilul în care românii trimit la origini. Nu, ci potrivit cu moda psihanlitic-populistă: trebuie să vezi de unde provii, ca să descoperi cine eşti. Fumată, răsfumată, parfumată, afumată. Ideea. La fel şi cealaltă cu scotocirea după inner self (dacă mă înţelegi). Adică fiecare trebuie să-şi găsească glasul, deep inside. Vorba românului: fiecare pasăre pe limba ei piere. Dar aici nu piere, ci după ce îşi găseşte lătratul (ca Simba răgetul ancestral sau mai ştiu eu câte personaje răgetul matern) se poate prezenta dezinvoltă în faţa lumii. Săracii câini, nici ei nu scapă de cotrobăirea în sine. Să faci psihologie d-asta pe animale nu se cheamă că le traumatizezi? Mă rog.

Mai e de adăugat că doi câini de rase diferite devin prieteni. Cum că, vedeţi, rasa nu contează. Din păcate, n-am avut parte şi de o pasiune interasială. Iubitul era de acelaşi soi. Tot de învăţăturile de minte ale filmului ţine şi faptul că aristocrata a cunoscut viaţa de maidanez. Dar prea seamănă cu Lady and the Tramp, doesn’t it? Dacă aţi văzut filmul, nu cred să vă surprins ceva din tipologiile reutilizate. Nici măcar replicile nu-s prea originale. În fine.

De ce-or mai fi făcut filmul ăsta? Poate că doar pentru morala din final. M-aş îngrozi să fie aşa. V-am promis să revin. Aşa fac. Deci atenţionarea scrisă de la capătul filmului sună cam aşa: Decizia de a înfia un câine reprezintă un angajament pe viaţă! Să mă dau cu capul de braţele fotoliului nu alta. Ce raţionament beton! De divorţat, poţi divorţa ori de câte ori te compulsionează orgoliul sau imbecilitatea. Dar cu sufletul câinelui nu te joci. Asta e treabă serioasă. Ailaltă se face la biserică, acolo cu preotul ăla ce îndrugă: „… până când moartea… bla, bla, bla…”. Treburile serioase se fac la adăpostul pentru animale, unde dai cu subsemantul că te angajezi să iubeşti, să respecţi şi să preţuieşti potaia, mâţa sau altă creatură… de-a pururi. Că îi faci parastase după ce trece într-altă dimensiune a existenţei şi că îi ţii poza în buletin până te ia Alzheimer-ul şi nu mai ştii cum te cheamă, dar îţi aduci aminte de Chucky, Pufy, Rexy sau Miaunica.

Doamnelor, mă adresez şi dumneavoastră. Puteţi face oricâte avorturi vă permite bugetul, dar cu animalele e mult mai serioasă treaba. Zigotul cela e la dispoziţia voastră. Doar sunteţi stăpâne pe propriul trup, faceţi absolut ce doriţi cu abdomenul care vă aparţine. Câinele însă este un suflet care trebuie respectat. Nu vă angajaţi să-l luaţi dacă nu sunteţi serioasă. Nu vă treacă prin cap să-l ucideţi că faceţi puşcărie. Avortul e legal, doar nu ne-om stresa atâta pentru o „chestie” care, în mod evident, produce disconfort self-ului nostru? Ca s-o scurtăm: iubiţi animalele şi avortaţi cu toată libertatea. Ca nişte fiinţe emancipate ce vă aflaţi!

M-am interogat (nu mi-am ţinut lampa în ochi, fiindcă mi-am răspuns repede şi mulţumitor) ce i-a determinat pe oamenii ăia să transmită un oarecare mesaj musai printr-un film cu animale. N-am găsit alt răspuns decât că voiau să-şi arunce morala-bombă finală şi aveau nevoie de un suport. Iar în acest scop, au deversat milioane de dolari în the Saturday’s Water, aşa într-o doară. Că dacă tot îi aveau, de ce să-şi ajute homeleşii (au şi ei, fiţi pe pace), când puteau să facă reclamă pentru Beverly Hills şi javrele ce-l populează?

Apoi m-am gândit că poate e ceva profetic în faptul că animalele joacă rol de oameni, căci, din nenorocire (o zic cu tristeţe, nu cu cinism), oamenii încep să se poarte tot mai animals alike. La film, de pildă, nişte don’şoare ema(n)ci(p)ate, stăteau cu picioarele răscrăcănate peste scaunele din faţă. Iar la un moment dat au început să şi latre în răstimpuri. Cică se distrau. Cred că producătorii vor (fără intenţia lor) să ne obişnuiască pe unii cu alţii. Să ne convingă de existenţa sufletului necuvântătoarelor. Dacă aşa continuă lucrurile, în curând vom da şpaga (ca pentru permisele de conducere) să primim certificate de câini, pisici, porci de Guineea, iguane, şobolani, papagali, canari, ţestoase, salamandre sau măcar peşti de acvariu (nu-i la îndemâna oricui să aibă o piscină la dispoziţie toată ziua).

Recent, un june sireap s-a oferit să-mi pună botniţă din cauză că m-am întrebat cu voce tare dacă nu nu cumva câinele lui (de vreo 20-30 de kile, deci nu pluş din ăsta simpatic), care tocmai mă amuşina pe la buzunare, n-ar trebui să poarte botniţă. Ba încă, stâlpul viitoarei societăţi s-a şi răţoit la mine, dispus să-mi aplice o corecţie fizică pentru neruşinarea cu care am grăit.

Anul trecut s-au cheltuit (numai în SUA!), potrivit statisticilor APPA, peste 43 de miliarde (sic!) de dolari pe animale de companie. [Apropo, pentru comparație, România vrea să ia cu împrumut 19 miliarde de euro, deci cam jumătate din suma respectivă, ca să redreseze economia națională!] E vorba aici de cheltuieli de întreţinere, nu de achiziţie. N-am nimic cu iubitorii de animale, dar dacă asta nu e anormal, atunci eu chiar nu mai ştiu care e susul şi josul lumii în care trăim.

Un film grotesc aşadar. O caricatură involuntară a contemporaneităţii. Să nu vă amăgiţi că veţi descoperi vreo critică adusă acestor năravuri stupide. Finalul consfinţeşte practic dezirabilitatea şi legitimitatea tratamentelor extravagante faţă de animale. E adevărat că unele pets din film se mulţumesc cu mai puţin, dar cele care au foarte mult, trebuie să se resemneze… cu bogăţia lor. Iar peste toate, nu uitaţi, înfiaţi un câine, cu copiii e mai greu, s-ar putea să se dovedească nerecunosctători după majorat. Nenorociţii!

Dacă vi se pare că tot ce am scris până aici are de-a face cu animalele, permiteţi-mi să corectez această perspectivă. E vorba despre oameni care au început să încurce rău noţiunile. Indivizi pentru care iubirea pentru necuvântătoare a eclipsat (nu zic iubirea, că nu mai poate fi vorba de aşa ceva) bunăvoinţa faţă de semeni. Personaje pentru care câinii, pisicile sau rozătoarele crescute în casă sunt o prelungire fizică a unei molime interioare. Apropierea afectivă de animale şi indiferenţa faţă de oameni sunt semnele unei societăţi dezvoltate patologic. Uite, de-asta mă enervează filmul ăsta, fiindcă încearcă să acrediteze ideea că deviaţiile stabilesc norma. Iar asta nu se întâmplă explicit, programatic, ci implicit, subînţeles (fapt ce mi se pare mult mai grav), ca şi cum toţi am şti şi am fi de acord că aşa trebuie să stea lucrurile.

Beverly Hills Chihuahua (2008)


Responses

  1. De acord cu ceea ce spui la urma despre inlocuirea relatiilor cu semenii cu cea cu animalele. Timpul si energia fiecarui om sunt limitate si a le cheltui excesiv cu fiinte necuvantatoare inseamna risipa, mai putin timp si energie pentru semeni si familie chiar.
    Nu m-ar ingrijora prea mult ceea ce consideri tu o apologetica a acestei „religii”. Aceeasi nevoie care-l face pe om sa recurga la „tratamentul” cu pet-urile il obliga sa se intoarca la normal atunci cand constata ca respectivul „seaman” nu-i impartaseste convingerile politice si nu poate sa-i dea un sfat la o bere in pub.
    Revenind la film si la intentiile autorilor ele nu au mai mult succes decat permite societatea. Care nu e mai buna sau mai rea.
    E doar diferita.

    • Sam, eu cred totuși că există societăți mai ordonate și mai dezordonate. Și nu mă gândesc acum la Geneva lui Calvin, nici la epoca victoriană. Fundamental, sunt de acord, lucrurile n-au stat niciodată roz, doar că uneori erau mai așezate decât alteori.

      Deocamdată continui să mă îngrijorez de această religie, fiindcă o văd foarte… emergentă – ca să folosesc un termen cu rezonanțe controversate. Poate că sunt oleacă apocaliptic sau alarmist, dar am văzut niște dezvoltări grotești ale acestei preocupări. Poate că le-am nimerit eu aproape pe toate😉 Dar tind să te cred, pentru că ești mai spre vest, unde, teoretic măcar, mișcarea ar trebui să fie mai bine conturată.

  2. Frate-miu, ai luat-o rara pe aratura, zau asa.

    Matale crezi ca realizatorii filmului au vrut sa transmita un mesaj, sa promoveze un punct de vedere samd. Daca ar fi asa, intr-adevar ar merita sa combati, si morala si mesajul si mijloacele artistice,

    Dar uite ca nu-i asa.

    Realizatorii au vrut sa faca bani. Si au facut. Parafrazand un clasic, logica actuala e „unde vei gasi cuvantul ce gadila in mod placut audienta” ?

    Baietii veseli de la Hollywood au un instinct foarte bun in domeniul asta, au gadilat audienta, si au incasat banii. Atata tot.

    Si demersul lor e la fel de legitim ca si, sa zicem, al celora care arunca miliarde de dolari pe chestia care se cheama fotbal si care nu hraneste cu nimic copchii din Africa.

  3. Hai să fiu de acord cu tine, la faza asta. Să zicem că nu au un mesaj explicit de transmis. Deși nu înțeleg, în aceste condiții, de ce au ținut neapărat să spună chestia aia la sfârșit.
    Normal că nu cred că totul e de dragul mesajului. Dimpotrivă, dacă bani nu e nimic nu e. E clar o chestie ce, într-un fel sau altul, dă bine pe cv-ul fiscal al multora.

    Dar mai e o chestie. Făcând un astfel de film despre câini, cred că se transmite un mesaj implicit. Iar ăla e unul despre dezumanizarea omului și umanizarea animalului. De confuzie de roluri. Omul care devine accesoriul necesar pt ca viața canină să fie netulburată și paradisiacă. Ori greșesc?

    Da, îmi pare la fel de aberant (sub aspect financiar) și transferul unui fotbalist pe sute de milioane de euro.

  4. Transmite Ilie Dobre, de la fata locului.

    Nu se transmite mesaj nici implicit, nici explicit. Mesajul e deja in capul bizonului american (cum a ajuns acolo nu importa) care bizon are nevoie de reconfirmare. Hollywoodul livreaza reconfirmarea bine ambalata, care-l gadila pe bizon sub barbie. In schimb primeste bani.

    Filmul nu e de mesaj, e de atmosfera.

    Un fel de „feel good” hedonism, cu putina drama, numai cat sa simtim ca nu traim degeaba, n’est-ce pas ? Toate se rezolva si caracterele pozitive sunt rasplatite cu varf si indesat, dupa care revenim in dolcele far niente cel de toate zilele, hollywood-ul ne-a usurat de 9$ si 50 de centi, copchiii s-au hlizit la catelusi simpatici si se simt si ei bine, pupat piata independentei si mergem acasa gadilati in egoul propriu si personal, si, la o adica, fericiti. Pentur o oaresicare valoare a notiunii de fericire.

    Cat despre animale care iau rolul oamenilor, trucul asta il folosea si Esop acu 2000 de ani si ceva maruntis. E drept ca morala era mai avansata in vremea respectiva.

    Nimic nou sub soare.

  5. Dacă e de atmosferă și nu e teză, atunci deja stăm din ce în ce mai rău. Și n-aș putea insista să te contrazic aici. Dar mă și bucur că n-am simțit atmosfera, ci mesajul. Înseamnă că atmosfera încă nu mi-a pătruns în oase.

    Esop le zicea el cu animale, dar erau chestii alegorice, nu începea câinele să meargă efectiv la spa sau să aibă la propriu nevoie de o piscină mai largă unde să se bălăcească dimpreună cu confrații. Nou nu e că oamenii și animalele schimbă roluri, ci că se confundă reciproc…


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: