Wurmbrand în Anul Wurmbrand

După cum probabil ştiţi, anul 2009 a fost declarat drept „Anul Wurmbrand”. Nu ştiu exact până la ce nivel a urcat această decizie şi cine i s-a raliat. În orice caz, e o iniţiativă evanghelică, din câte înţeleg eu.

Richard Wurmbrand a devenit cunoscut în România datorită programului Mari Români şi, anterior – cu o audienţă semnificativ mai mică –, datorită Luciei Hossu Longin şi a serialului Memorialul durerii. Aceste emisiuni televizate au un scenariu, un desfăşurător care înseamnă inevitabil şi omisiuni. De asemenea, niciun documentar nu reclamă (dar nici nu exclude) o participare activă. Nu e ca în film, unde actorul (dacă vrea să fie bun) trebuie să-şi intre în pielea personajului.

Anul Wurmbrand e, de asemenea, un scenariu (în sens pur tehnic, nu depreciativ). Care se pare că nu are prea multe legături cu iniţiativele Forumului Civic Creştin, de pildă. Fiecare cu scenariul său. Fiecare cu Wurmbrand-ul său.

Cred că aceasta este una dintre modalităţile în care se vorbeşte azi despre Wurmbrand şi la nivel de indivizi. Una dintre abordările cele mai confortabile, de altfel, când e vorba de tipi incomozi. Cui îi place să fie deranjat de cine ştie ce subiect sau temă spinoasă, care i-ar putea da viaţa peste cap? Cel mai sigur e să-ţi secţionezi dintr-un personaj cât ai nevoie şi cât îţi foloseşte.

Wurmbrand a încetat să fie un martir, a intrat în rândul brandurilor atractive. Pentru comunitatea evanghelică este cel mai de seamă reprezentant. Incontestabil ca statură. Lăudat de pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, de pr. greco-catolic Tertulian Langa. Recunoaştere interconfesională deci. Nu-i de mirare că s-au oferit unii să-l confişte pentru ortodoxie. Iar alţii să-l apere cu sârg.

Pastorul lutheran s-a dovedit interesant şi când a apărut ca idee de voting în topul Mari Români. Am primit nenumărate îndemnuri să-l votez. De ce? Tot felul de intoleranţi – care n-ar lăsa în Rai decât pe cei care cred fix ca ei – l-au votat pe un Wurmbrand insuportabil de ecumenic. De ce? Oare știau pe cine votează? Poate există o felie din brand care le convine. Dintr-odată evanghelicii aveau o spinare pe care să sară ca să se vadă de la distanţă. Mişto procedeu.

Poate că exagerez, dar risc. Consider că Wurmbrand a fost unul dintre oamenii cei mai asemănători cu Christos pe care i-am avut contemporani. Scrierile lui ar trebui citite cu mai multă grijă, cu oarece atenţie, cu permeabilitate la ideile afirmate. Chiar dacă el însuşi îşi declară lipsa de sistem şi inapetenţa pentru a concepe unul. Dar am impresia că e de multe ori citit şi rechiziţionat cu aceeaşi superficialitate cu care chiar Biblia e transformată într-o minge de ping-pong interconfesional. Iar că aprecierea de care se bucură fostul deţinut vine dintr-un reflex subcultural la modă. E aproape cool să ştii despre Wurmbrand, la fel cum ştii de Rick Warren (oh, yeah!) ori de Max Lucado, de Danion Vasile sau mai ştiu eu care vedetă din lista celebrităţilor acestui moment.

Spuneam despre C.S. Lewis şi repet asta în dreptul lui Richard Wurmbrand: refuz să cred că dacă ar fi citit şi luat în serios ar mai fi la fel de apreciat de butonarzii care l-au votat în topul Marilor Români. De aceea, nu sunt absolut deloc convins că propulsarea lui s-a datorat preţuirii de care se bucură. Aprecierea adevărată vine pe urma cunoaşterii. Iar cunoaşterea lui Wurmbrand nu poate să nu tulbure optimismul triumfalist, fiindcă înseamnă să iei la cunoştinţă despre câtă suferinţă există perpetuu în creştinătate. Şi că vocaţia creştină are de-a face nu cu averi înmulţite exponenţial, ci cu identificarea cu săracii, cu torturaţii, cu chinuiţii… cu toţi declasaţii.

Devine complicat să admiri un personaj care, la un moment dat, spunea că decât să se spurce Raiul cu el, mai bine să nu fie primit acolo. Simultan e foarte greu şi foarte uşor să te entuziasmezi de aşa ceva. Foarte uşor, pentru că e o zicere memorabilă, te lasă mască, te impresionează. E beton să- l auzi pe unul tare vorbind aşa. Foarte greu, fiindcă, odată ce începi să te gândeşti şi să compari urieşenia lui cu dimensiunile proprii… e insuportabil gândul că „dacă şi el, care era atât de mare…”.

Sper că în anul său, Wurmbrand nu va deveni doar un talisman de atârnat la gâtul altora, ci va începe să fie mai cunoscut şi mai preţuit (sau dispreţuit) pentru ceea ce a făcut, a scris şi a trăit. Faptul că pe site-ul cristianet.fr îi devansează pe toţi ceilalţi mi se pare un semn de bun augur.

Anunțuri

8 gânduri despre “Wurmbrand în Anul Wurmbrand

  1. Nu stiu nimic despre Vasile si Lucado, aproape nimic despre Warren si foarte putine (ceva biografie) despre Wurmbrand.
    Si eu care credeam ca sunt cool.
    Stiu sa apreciez echilibrul pe care-l vad si in producerea ta de aici.

    • Sam, există mai multe feluri de a fi cool. Unul dintre ele e și ăsta. Poate tu îl ai pe al tău, distinct 😉 Nu vreau să-ți refuz dreptul și plăcerea de-a fi cool. 😛
      Dar, serios vorbind acum, există câte un trend din ăsta: n-ai citit nimic de X? Uaaai!… Mărturisesc că nu am citit nici eu absolut nicio carte scrisă de Max Lucado (ba da, una pentru copii, pe care am parcurs-o în câteva minute, dar nu mi-a plăcut), nici de Warren (deși am primit muuuuulte recomandări), iar la Danion fac alergie din cauză că e prea mult ca un tip de nici patruzeci de ani să aibă deja o bibliotecă alcătuită din propriile scrieri. Nu-l condamn, nu-l judec, dar sunt suficient de uncool încât să am astfel de prejudecăți.

  2. […] Teofil Stanciu: “Consider că Wurmbrand a fost unul dintre oamenii cei mai asemănători cu Christos pe care i-am avut contemporani. Scrierile lui ar trebui citite cu mai multă grijă, cu oarece atenţie, cu permeabilitate la ideile afirmate. Chiar dacă el însuşi îşi declară lipsa de sistem şi inapetenţa pentru a concepe unul. Dar am impresia că e de multe ori citit şi rechiziţionat cu aceeaşi superficialitate cu care chiar Biblia e transformată într-o minge de ping-pong interconfesional. Iar că aprecierea de care se bucură fostul deţinut vine dintr-un reflex subcultural la modă. E aproape cool să ştii despre Wurmbrand, la fel cum ştii de Rick Warren (oh, yeah!) ori de Max Lucado, de Danion Vasile sau mai ştiu eu care vedetă din lista celebrităţilor acestui moment.” […]

  3. excelenta – si dureros de reala – analiza a situatiei respective. fara false patetisme, multumesc. realmente mi-a priit sa aud/citesc o voce care vorbeste autentic in haznaua asta in care imi pare ca ne afundam din ce in ce mai mult. of, cati mai au urechi de auzit astazi ? nu stiu, ma cuprinde uneori un marasm…

  4. Andrei, nu te lăsa că cine știe ce iese în poze (din ceea ce simți)? Sau, lasă-te o dată, de probă, că poate chiar iese ceva și în poze. Și poate dacă stă lumea și se privește cum arată… se sperie, se întreabă… deși…

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s