Postat de: Teofil Stanciu | 24/02/2009

Paul Tournier – Personajul şi persoana

Persoana umană începe să se contureze atunci când copilul îşi ascunde primele secrete. Aceasta este faza negativă, să zicem, când el se delimitează de maturii din preajmă şi îşi constituie un nucleu de exclusivităţi. Nu peste mult însă (poate secunde sau minute, la început) el vine şi îşi destăinuie misterul într-un gest pozitiv, de afirmare de sine. Astfel începe să se manifeste persoana. Nu refuzaţi copiilor dreptul de a avea secrete, zice Paul Tournier, fiindcă le periclitaţi însăşi existenţa ca persoane armonioase.

Persoana se ascunde ulterior sub diferite măşti, roluri, ecrane care se constituie ca tot atâtea personaje. Multe dintre ele sunt necesare. Nu poţi fi spontan şi franc, dacă lucrezi în diplomaţie. Nu te scălâmbăi la o conferinţă pe care o susţii. La şcoală eşti elev, iar nu profesor, oricât de inteligent te-ai simţi. Aşadar, roluri şi iar roluri. Fie de voie, fie de nevoie. Măşti şi ipostaze.

Sub toate acestea însă, vibrează vie – sperăm – persoana adevărată. Care, tocmai pentru că e vie, nu poate fi studiată, nici văzută, ci doar, din când în când… dar mai este puţin până acolo. Din măştile cu care ne acoperim persoana (şi ne protejăm sensibilităţile) se poate citi totuşi o parte din adevărul despre ceea ce suntem cu adevărat. Rolurile sunt materia cu care lucrăm atunci când interacţionăm între noi. Nu ne putem repezi să prindem în braţe persoana celuilalt, fiindcă ea e asemeni unui râu subteran, arareori observabil în chip nemijlocit.

După cum am văzut la început, copilul se desprinde de părinte, ca apoi să revină să afirme, să se afirme. Dialog, aşadar. Persoana există în dialog cu alte persoane. O existenţă umană normală, nu poate fi concepută în absenţa dialogului (chiar şi pustnicii au duhovnic). „Nu este bine ca omul să fie singur”. Dialogul se stabileşte, la început, între măşti. E un schimb de informaţii despre personaje. Însă această etapă este necesară. Drumul trebuie parcurs pas cu pas, fiecare având ritmul propriu. Fiecare se străduieşte să fie onest, cât mai onest posibil. Revine, reformulează, precizează, încearcă să recupereze memoria obiectivă a faptelor. Nu e posibil, zice Tournier, dar, adaugă tot el, istoria personală e semnificativă tocmai prin sensul pe care îl dă fiecare evenimentelor, prin adaosul de subectivism.

După o vreme, iată, se produce şi miracolul. Am scurtat, cu siguranţă, fiindcă drumul e, în realitate, mult mai complex, mai sinuos şi chiar dureros. Minunea este că celălalt se simte înţeles şi eu simt că l-am înţeles. Se stabileşte o relaţie între persoane. Măştile sunt date la o parte.

Vestea proastă e că procesul nu e definitiv. Că nu poate fi definitiv. Nu există posibilitatea de ancorare în acest moment, în acest cadru. Suprafaţa persoanei e repede… oxidabilă. Vestea bună e că traseul poate fi refăcut. Însă trebuie refăcut. Nu vine pur şi simplu de la sine. Chiar şi între soţi, drumul nu se parcurge de la sine. Apropo de secretul copilului, aici nu-şi are locul. Dimpotrivă, soţii s-au angajat voluntar într-o relaţie pe care se cuvine s-o onoreze cu onestitate totală. Ce penibil sună în acest context dictonul contemporan: ceea ce nu ştii nu-ţi poate face rău.

De fapt, lucrurile sunt chiar mai complicate. Niciodată un dialog nu este doar în doi, ci în trei. Fiindcă „nu există dialog uman veritabil fără ca acesta să fie dublat de un dialog interior cu Dumnezeu”. Adică nu e pe ales. Pur şi simplu, atunci când doi oameni ajung la un dialog veritabil ajung la Dumnezeu Însuşi. În interiorul lor fac evaluări, cântăresc cuvintele, se cercetează moral, se frământă. Toţi oamenii au câte ceva care îi apasă, lucruri mai greu de mărturisit. Aici se încropeşte acel dialog cu Cel de Sus. Diferenţa e că aceia care cred în El recunosc interlocutorul, iar ceilalţi nu, însă „Dumnezeu le vorbeşte tuturor oamenilor în mod egal, nu doar credincioşilor”.

Acele „ceasuri privilegiate”, când persoanele se întâlnesc (sau atunci când omul se întâlneşte cu Dumnezeul său) rămân ca nişte străfulgerări. Viaţa nu se constituie numai din astfel de fericite întâlniri, ci, de cele mai multe ori şi în cel mai bun caz, din amintirea lor vie. Totuşi persoana va rămâne un mister. Orice am face şi oricât ne-am strădui să o circumscriem şi să o înţelegem definitiv. Atunci ce rost are să încercăm, nu? Mă opresc. Dacă vă spun şi cum se gată, ce rost mai are să citiţi?

Exagerez, nu-i chiar aşa. Tournier trebuie citit el însuşi, fiindcă nu poate fi rezumat fără a fi amputat. Cel puţin asta cred eu. Personajul  şi persoana m-a fascinat, dar nu prin stil, fiindcă autorul nu e neapărat un maestru al sintaxei (deşi scrie bine). Lectura a fost ca atunci când – ipotetic vorbind – ţi-ai reciti scrisorile de dragoste returnate după ani. Un amestec de stări în faţa propriei vulnerabilităţi: melancolie, jenă, eliberare, mici revelații, penibil, enervări, spaime, ridicol, neputinţă, vanitate, admirație, deznădejde etc.

Înainte să fac încheierea musai să consemnez convingerea lui Tournier că noi, oamenii, nu luăm niciodată decizii raţionale, ci raţionamentele ne folosesc ulterior pentru justificare. În ultima lună am auzit aceeaşi idee din trei surse complet diferite. Și eu care credeam că… În fine, sunt prea deştepți cei trei care zic asta încât să-mi permit să-i ignor.

Cartea a fost tradusă (frumos) de către Rodica Bogdan, care a şi scris cu ceva vreme în urmă despre ea, şi va fi publicată la Editura Hypogrammos, în colecţia Inter Pares (între egali, nu între pari). Cei cărora le-am stârnit cât de cât interesul se pot dedulci cu o mostră: un fragment din carte şi cuprinsul (preluate, fiţi pe pace, cu acordul editurii). Voi reveni cu un anunţ în momentul în care cartea va fi disponibilă şi mă gândesc chiar la o „super-ofertă”. Dar mai vedem până atunci.

PS: Deşi momentan în „galantarele” Editurii Hypogrammos nu străluceşte – cel puţin pentru o parte a publicului cititor pasionat – decât Ionatan Piroşca, eu zic să mai aruncaţi periodic un ochi, că se anunţă lucruri interesante. Iaca, deocamdată un Tournier pentru care tot număr zilele până o să-l văd tipărit. Mai mult nu spui încă.


Responses

  1. Diferenţa e că aceia care cred în El recunosc interlocutorul, iar ceilalţi nu, însă „Dumnezeu le vorbeşte tuturor oamenilor în mod egal, nu doar credincioşilor”.

    Scos din context suna empiric. L-am bagat inapoi context si l-am tradus pe limba mea: cei care re-cunosc interlocutorul, cred in El (sau el, dupa caz)

    • #Sam
      Citatul exact sună așa: „Dumnezeu le vorbește tuturor oamenilor în mod egal, nu doar credincioșilor. Credința constă doar în a recunoaște interlocutorul.”

  2. Cum pot realiza care dintre masti sunt necesare si care sunt ne-necesare ?
    Eu cred ca exista ipostaze de retragere benefica pentru o perioada (in care nu exista dialog cu alte persoane ).

    • #academicianuNae
      Citește-l pe Tournier și poate te lămurești.

      În ce privește retragerea, asta nu e discutată, ci se discută despre absența totală a dialogului.

  3. Paul Tournier dă exemple şi cu oameni care nu sunt credincioşi practicanţi, dar care au experienţa dialogului personal. Se poate ca ei să nici nu realizeze că au spus un „Doamne” în cel mai adevărat mod cu putinţă, fiindcă re-cunoaşterea aceea a avut loc în fiinţa dinlăuntru, nu a fost o re-cunoaştere „exterioară”, psalmică, de genul: „Doamne, Te cred, Te cunosc, mă închin”. Însă au trăit acel moment privilegiat de prezenţă a Persoanei, un moment înnobilator.

    Iar în ceea ce priveşte retragerea persoanei şi presupusa absenţă a dialogului, aici lucrurile ar putea fi înţelese aşa: chiar în singurătate, omul nu scapă de prezenţa celuilalt, care e acolo prin cuvintele rostite cândva, reţinute de memoria noastră şi readuse în atenţie în momentul acela de retragere. Chiar dacă te rogi, se întâmplă să realizezi: aşa s-au rugat ucenicii, aşa s-a rugat părintele x sau y, ori pomeneşti o persoană în ruga ta. Dialogul e acolo, chiar dacă nu sunt două voci distincte.

    • #A.Dama

      Bine spus.
      Aș insista numai că exista un dialog efectiv între sihaștrii și lume. Ei participau, chiar dacă foarte rar, la liturghie. Aveau și ei nevoie de Euharistie. Totodată, erau căutați de oameni pentru sfat și îndrumare duhovnicească.

      Cât privește întâlnirea tuturor oamenilor cu Dumnezeu (în dialogul interior autentic), cred ca și de aici i s-a tras, în parte, lui Tournier acuzația de universalism. Care n-a putut fi cu adevărat probată, dar a circulat și este pomenită în articolul de pe Wiki.

  4. Crezi intr-adevar ca exista un fel adevarat al nostru de a fi, ca sub randurile de masti, de degizari – ca sa-l aduc pe Nietzsche in joc – ale vointei de putere, exista ceva in genul unei esente a persoanei umane, sau esenta noastra ar fi tocmai ne-esenta, ca sa zic asa, adica tocmai lipsa funciara a esentei?
    o seara buna

    • #Paul

      Cred că esența omului ține de ceea ce teologia creștină numește „chipul lui Dumnezeu”. Dar nu mă încumet să intru într-o definiție filosofică a chestiunii.

  5. […] Tournier – Personajul și persoana (Oradea, Ed. Hypogrammos, în curs de […]

  6. […] Paul Tournier – Personajul şi persoana […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: