Trebuie să fiți desfigurați

În virtutea faptului că societatea comercială la care lucrez deţine o căsuţă poştală cu chirie, am primit următorul comunicata din partea Poştei Române.
Desfigurare - posta

Ceea cea am înţeles noi este că, dacă vrem o desfigurare promptă şi ca la carte, musai să nu întârziem cu plata abonamentului anual. Îi mulţumim, pe această cale, colegei noastre, Ema, care ne-a atras atenţia asupra „esenţei” acestei înştiinţări.

Rămâne să ne lămurim dacă de desfigurarea noastră se va ocupa filosoful însuşi ori va lăsa un cleric ce s-ar putea să ne arate o minimă clemenţă.

Sfatul pe care îl adresez tuturor celor care deţin sau vor să închirieze o căsuţă poştală e să aibă mare grijă să fie desfiguraţi mereu la timp.

12 gânduri despre “Trebuie să fiți desfigurați

    • Nicule, asta-i procedura! Cu toții ne dorim să fim desfigurați 😉 Din fericire, cred că o sa desfigureze numai persoana fizică și, eventual, pe patron. Poate noi scăpăm teferi 🙂

  1. #Sam
    Culmea e că n-am avut nemerarul necesar. Dar am fost păsuiți: putem să platim toată luna și tot vom beneficia de desfigurarea corespunzătoare.

  2. Dumnezeule! Cat de mare e gradina lui Caragiale si cu cata onestitate intra unii intr-insa. Ce sa mai, splendida „somatia”; ar merita folosita intr-un roman
    toate bune.

  3. #Paul
    Eu chiar aveam impresia că d-astea se întâmplă numai la asociații de locatari sau în cazul anunțurilor de pe scara blocurilor și a afișelor concepute de analfabeți.

    Realitatea e că Poșta Română nu e preocupată de corectitudinea limbii române. Au niște afișe scrise, toate, fără diacritice și cu greșeli. Și am impresia că sunt de circulație internațională. Ar fi o idee să-și angajeze un redactor ce știe un minim de gramatică.

  4. Se vede ca e urgenta treamba, de aia o fi gresit functionarul care a redactat hartia. Cea mai importanta chestie este insa „la multi ani”-ul din subsol.

    • #Arta fugii

      Desfigurarea e urgentă?

      Ei, nu cred că de la grabă li se trage, din păcate, ci de la „las-o, mă, că merge și-așa”. Doar e Poșta Română cea despre care vorbim.

      Poate că desfigurarea avea de-a face cu faptul că ne-am exprimat nemulțumirea când a trebuit să plătim vreo 25 de zile taxă de înmagazinaj, deși am verificat în fiecare săptămână căsuța poștală și n-am primit niciun fel de aviz.

  5. S-au prins că sunt poeţi prin firmă şi se temeau să nu interpretaţi urgenţa ca figură de stil, aşa că v-au desfigurat în proză.

    • #teleiosepithimia

      Mulțumim de compliment. O să arat comentariul ăsta și colegilor, ca să vadă că au fost „acuzați” de poezie 😉

      Oricum, îmi place interpretarea, chiar dacă, oleacă, ține cu poșta 🙂

  6. Fraţi români! Poşta e încă ROMÂNĂ!!!! Să nu mânjim cu noroi acest giuvaer, stingher acum şi neprivatizat, de pe coroana republicii noastre! Acolo lucrează compatrioţii noştri, pe nişte salarii de mizerie, după ce au făcut o şcoală de mizerie (deşi li s-a predat, probabil, Platon, şi nu la ora de religie). Diacritice sunt în sufletele noastre, uneori prea critice. Contează faptul că au fost dotaţi cu CALCULATOARE şi IMPRIMANTE, deşi scriu minute în şir în registre şi pe formulare, şi poate că, peste ani, vor fi trimişi la cursuri de operare PC, Windows, Word, Excel! Să vedem şi partea bună a lucrurilor venite prin Poştă! Prin noi înşine!

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s