Când am citit fragmentul cu pricina, mi se părea surprinzător de actual. Mi-am zis atunci că, dacă n-aş fi ştiut că citesc o carte scrisă de G. Călinescu şi publicată în 1933, mi-ar fi fost destul de greu să mă dumiresc, până ce mai găseam şi alte indicii. Tocmai fiindcă era vorba despre un individ pentru care prezentul şi el însuşi reprezintă cam tot ce e important pe lume.
Dincolo de asta, Cartea nunţii – căci despre acest roman e vorba – m-a lăsat mai degrabă cu atmosfera. E oarecum obositor limbajul preţios şi vetust al autorului.
Cât despre voturi, s-au adunat cam aşa: 3 la 1933, 2 la 1965, 2 la 2004 şi 1 la 1998. Precizez că „Arta fugii” a răspuns corect şi foarte prompt – felicitări! –, dar nu i-am aprobat comentariul cu pricina decât la sfârşitul perioadei de „vot”. Altfel îmi sabotam singur ghicitoarea.
Cu drezina 
Pacat ca n-a castigat nimeni nimic…
Așa-i. Dar am promis să moșesc un concurs cu premiu/premii. De altă parte, insist că dacă sunt sugestii, le primesc.