Doar un pic de Caragiale

Dintre Eminescu şi Caragiale, românii îl preferă mereu pe Creangă. Sau, ocazional, când trebuie să dea bine (în chestiuni de conşiinţă), pe Slavici. Pe Creangă, fiindcă e hâtru, ia totul uşor, e băşcălios. E chiar obscen, suficient de trivial încât să legitimeze o întreagă naţie atunci când invocă diferite segmente ale aparatului reproducător. Creangă oficializează înjurătura. Cel puţin aşa o resimt cei care au nevoie de o justificare acolo, când sunt dojeniţi pentru slobozenia gurii. Dacă până şi Creangă, marele, lăudatul, recomandatul, dacă până şi el, fostul diacon, atunci… mă-nţelegi şi pe mine.

Însă când suntem la ţol festiv, Creangă nu se asortează (decât în culise, dar asta-i altă socoteală). Nici când trebuie să-i apostrofăm pe ceilalţi… pe toţi ceilalţi. Atunci răsare în noi moralismul lui Slavici. Mai cumpănit sau mai deşănţat. Deodată feţele ni se încruntă, devenim aproape pioşi. Cu gesturi studiate şi grimase înţelepte, punem lucrurile la punct, trasăm matca apelor învolburate, facem curăţenie între buruienile patriei. Simţim cum ne părăsesc gâtlejul numai vocabule capitale, care ar trebui notate cu reverenţă şi puse în practică de orice vlădică şi orice opincă.

Caragiale ne place, ni-i simpatic. Dar numai ca să ne biciuiască puţin. Să ne mai amintească de metehnele naţionale. Iar noi să încuviinţăm zâmbind amar. Însă nu ne afectează. Toţi suntem de acord cu Caragiale, dar Caragiale se adresează mereu altuia! Asta e trăsătura lui fundamentală. De asta ne place, dar ne rămâne străin. El nu ne vorbeşte nouă, nu ne critică pe noi, ci pe ei.

Caragiale e un soi de musafir simpatic, dar perpetuu în drum către altcineva. Nu că ar vrea el să plece, dar îi facem noi vânt. Desigur că nu cu răutate, ci din prea multă bunăvoinţă. Vrem să aibă vânt din pupa, să-i meargă corabia cât mai bine. Dar şi cât mai departe. Nu avem nevoie de Caragiale ca indivizi. Îl invocăm numai ca să dojenească naţia asta insuportabilă, când n-o mai putem răbda. Cu fiecare în parte, conu’ Iancu n-are nimic de împărţit. Fiindcă noi suntem, o ştim, fără cusururi. D-aia şi avem luciditatea să le vedem la ceilalţi.

Când îl acceptăm totuşi pe Caragiale să ne spună de la obraz, personal, e doar pentru a şterge din efectul pe care l-a lăsat asupra noastră Povestea poveştilor, ca apoi să putem ajunge la Slavici. Ori, la – să ne ridicăm în picioare şi să rostim ritos – Eminescu. Odată ajunşi la aceştia doi din urmă, nimic nu ne mai atinge. Caragiale devine inutil. De la înălţimea dobândită putem perora cu morgă despre neamul nostru scump, despre valorile noastre sacrosancte, despre străinii câinoşi care vor să ne fure sufletul şi să-l ducă la Stanbul în bazar, despre occidentalii care vor să ne facă pastramă şi să ne consume la Thaksgiving (deşi se jură că-s vegetarieni).

Scurtă recapitulare. De sărbătoare şi de suflet românesc, e bun Eminescu, dar în doze mici. Când trebuie să ne scoatem izmenele de patrioţi la fereastră. De fiecare zi, e preferabil Creangă. În îmbulzeala din piaţă, în nesimţirea din trafic, la ghişeurile cu bădărani. Musai Creangă cu tot arsenalul lui. La serviciu, tot el. Că doar n-om lua munca în serios, doar nu ne-om ţine de program.

Caragiale ni-i folositor când suntem într-o pasă masochistă. Cum nu purtăm ciliciu, luăm o pastilă de ILC şi râdem. Apoi răsucim biciul şi îi caftim pe ceilalţi. Spre binele lor desigur. Ei sunt poporul cel fără de minte, gloata care acţionează tâmpit, ei sunt caragialeşti. Ei şi numai ei.

Pe urmă, când se trag concluziile, e bun Slavici. Toţi avem prinţipuri, toţi suntem popa Tanda în persoană, iar Mara din noi se simte justificată, înţeleasă, binecuvântată. O spălătură cu Slavici ne revigorează şi ne dă sentimentul că avem dreptate să fim aşa cum suntem.

Pe Caragiale nu-l putem lua în serios. Ironia, sarcasmul nu ne plac. Ne incomodează. Ne refugiem pe dată fie în solemnitatea poetului naţional, fie în vulgaritatea prietenului său de bojdeucă, fie în moralismul confortabil al scriitorului din Banat. La drept vorbind, nici măcar pe unul dintre ei nu-i luăm în serios.

E simptomatic, poate, că nu ştim precis când s-a născut Caragiale. Cel mai recent dicţionar de literatură (Dicţionarul general al literaturii române) zice: ianuarie 30 (sau februarie 1). Aşa i-a fost dat. Unde mai pui că s-a născut în Haimanale şi avea sânge de grec. Ar fi şi greu să faci dintr-o incertitudine a registrului stării civile o sărbătoare cu manifestări naţionale, precum 15 ianuarie. Fiecare îşi alege astfel Caragiale-le care-i covine.

Anunțuri

6 gânduri despre “Doar un pic de Caragiale

  1. Vezi de ce îi prefer pe Sorescu și Blandiana?

    Să-ți mărturisesc, articolul tău l-am „garnisit” cu DEX-ul. Că fură pe-acolo vreo 4 termeni noi pt mine. Mulțam de lecție, colega!

    Că, omul cât trăiețte învață! Nu?

    Da, pe cine ești supărat?

    Zi-le-o Cragiale!
    Dă-i peste nas vreunui Creangă cu Eminescu!
    Și altoiește-i o lecție de morală slaviciană!

    Fain, Teo!

    • Dar tot trebuie să alegi și dintre ăștia de care am zis eu. Așa e jocul 🙂 Chiar dacă îi preferi pe șaizeciști.

      De supărat, nu mi-s supărat pe nime’, ci mă gândeam eu așa în mintea mea.

  2. Articolul tau mi-a sugerat si un alt unghi de evaluare a celor de mai sus, cel al regionalitatii: unu-i romantic moldovean altu-i conservator banatean si altu-i epicurean muntean.
    Ar fi o sansa de recuperare a Mioritei.
    Chestia cu ‘ceilalti’ e perfect adevarata (pentru ceilalti ;))

    • Interesantă perspectiva ta. Auzi, care-i „mortu’” în această variantă? Și mai ales de ce? Ne trebuie mobilul crimei.

      Da, păi articolul a fost scris pentru ceilalți 🙂

  3. E simplu. Conservatoru si epicureanu sunt oamenii vietii traite pana la capat din plin, romanticu moare de dorul (sau grija) altuia. Mobilu? Pedeapsa. Pai nu era normal omu…

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s