Postat de: Teofil Stanciu | 28/01/2009

Un film de Luc Besson

Am văzut recent un film de Luc Besson. Dar cam de pe acolo unde apare pe generic cine a făcut muzica. N-am pierdut decât distribuţia şi numele filmului. În rest, am prins tot. Numele regizorului îmi e destul de familiar, deşi n-aş fi ştiut unde să-l încadrez. După mai bine de jumătate de film, mi-am amintit că parcă am citit în vreo cronică, în vreun comentariu că era pus alături de Tarantino. Pentru violenţa unora dintre filmele sale, dacă nu pentru altceva.

Cuplul Leon cel nătâng – Mathilda cea precoce este unul absolut memorabil. Deşi la început pare misterios şi rafinat, curând asasinul Leon se dovedeşte un alienat ridicol. Jean Reno reuşeşte să întruchipeze stranietatea personajului, reperabilă în îmbrăcăminte, în tunsoare, în gesturi, în felul cum păşeşte, cum priveşte, cum se poartă. Nu foarte inteligent, neştiutor de carte, însă deosebit de priceput în meserie, Leon ucide pe oricine – niciodată femei şi copii! – contra unei taxe fixe. E un prestator de servicii care nici nu ştie să facă altceva. El se ocupă de „debarasări”. Doarme mereu în fotoliu şi cu ochelarii de soare pe ochi. Aceeaşi ochelari îi foloseşte şi când lucrează. E mereu de veghe.

Mathilda e fiica mijlocie şi isteaţă a unui mărunt traficant de droguri, care, din pricina lăcomiei, cade ucis de… brigada antidrog. Fata e salvată într-un moment de… slăbiciune de către Leon – altfel ar fi fost ucisă împreună cu restul familiei compuse din mamă vitregă, tată odios, soră mai mare insuportabilă, dar şi un frăţior de patru ani foarte drag. Se insinuează în viaţa izbăvitorului de ocazie cu atât mai hotărât cu cât îşi dă seama că el ar putea s-o ajute să-şi răzbune fratele.

O pereche nebună: un copil al nimănui care poartă povara unei răzbunări şi un matur dezrădăcinat care poate deveni instrumentul vendetei. El, care ucisese mereu în interes de serviciu ajunge să acţioneze „în nume personal”. Violenţa fără chip, fără nume, violenţa soartei (dacă mi se permite) capătă un oarecare sens. Deprofesionalizarea sa e, ironic şi cinic, un semn al re-umanizării.

Filmul lui Besson îmi pare o frescă eclesiastică urbană şi post-modernă. Acţiunea se petrece într-un oraş oarecare – poate fi chiar oricare – în locuri fără adresă. Repere sunt aprozarul din colţ (parcă mereu acelaşi), magazinul lui Tony şi locuinţa temporară (se mută de vreo 3 ori în cursul evenimentelor) a duetului principal. Plus, pentru o secvenţă relativ scurtă, clădirea cu birourile poliţiştilor corupţi. O lume în care exteriorul foloseşte doar ca mediu de deplasare, iar interiorul ca reşedinţă întotdeauna temporară. Totul însă perpetuu ameninţat, nesigur, provizoriu. Cel mai bun prieten al lui Leon este o plantă în ghiveci: mută, uşor de strămutat, fără nevoi afective, pasivă, vie şi totuşi nemişcată, inexpresivă, docilă, confident de încredere.

Şi deodată peste toate astea se înalţă – ca (sau cu) un solo de vioară – tandreţea unui asasin. Fiindcă, fără voia lui, el devine tată adoptiv. Ba chiar „amant”, dacă e să luăm de bun ce declară Mathilda, care se îndrăgosteşte, zice ea, de protectorul ei bizar (nu e cazul să vă alarmaţi, nu-i vorba de pedofilie, ci doar ajunge fetiţa la pubertate). Cert e că Leon începe să simtă, să acţioneze mânat din interior (ca un tată, adică), nu pentru bani. De fapt, nu îl interesaseră niciodată banii (pe care îi depozitează Tony, numai el ştie unde), dar acum îl interesează. Are pe cineva. Nu mai e singur. Prinde rădăcini.

Deşi iese destul de şifonat după întâlnirea cu poliţiştii corupţi (care sunt speriaţi de cel care îi lichidează pe rând, din motive personale), Tony supravieţuieşte. El deţine banii, informaţia, el supraveghează perimetrul al cărui stăpân neoficial este. Ştie tot ce se leagă de crimă, violenţă, ticăloşie. De aceea putea să-i găsească mereu de lucru lui Leon. El e piesa fundamentală în orchestarea marii simfonii a violenţei. E un catalizator care transformă răzbunările, conflictele, reglările de conturi în afaceri. Contra unui onorariu, strămută rezolvarea animozităţilor interpersonale, a pasiunilor întunecate pe teren neutru şi salubru, profesionalizează crima. Se comportă ca un adevărat sacerdot care coordonează sacrificiul ţapului ispăşitor. Conduce, în fapt, o instituţie. Tot ceea ce sublimează el is just business, nothing personal.

În final, ar fi vrut să o păstreze pe Mathilda dependentă de el (de aceea nu-i dă banii lui Leon, aşa cum se înţelesese cu acesta). Chiar dacă nu e dispus să îi repartizeze o „debarasare” fetiţei de 12 ani, nici nu-i oferă libertatea. Tony trebuie să ţină toate lucrurile în mână. Toţi ceilalţi pot să moară, el musai să supravieţuiască. E necesar. E din categoria lucrurilor care dacă n-ar exista, ar trebui neapărat inventate.

Însă Mathilda rupe vraja. Cu două decizii şi un gest simbolic. Se duce la o şcoală (de corecţie) din afara oraşului şi decide să aibă încredere şi să fie onestă cu directoarea şcolii respective. Apoi ia floarea lui Leon şi o plantează în grădină. Să prindă rădăcini. Ce o determină să procedeze astfel rămâne un mister. Înclin să cred că acea scânteie de bunătate care zace sub molozul răutăţii din fiecare om.

Mi-a plăcut muzica filmului. Nu mi-a fost dat până acum (sau în orice caz nu-mi amintesc) să audiez atâtea solo-uri de vioară într-un film aşa violent. Din păcate, n-am urmărit cu atenţie atunci, dar acum, retroactiv, mi se pare că erau legate de renaşterea afectivă a asasinului profesionist.

A, da. Filmul am aflat că se cheamă Leon. La final am aflat şi eu, aşa v-am spus şi vouă. Dacă nu ştiaţi deja.


Responses

  1. Excelenta recenzia. filmul nu e chiar nou l-am vazut multi ani in urma si mi-a ramas doar senzatia de outer space al psihicului uman.
    Raman credincios convingerii mele insa ca omul este esntialmente bun si doar mediul e potrivnic.
    Lumea materiala este ghiveciul din care copilul din el tanjeste sa evadeze spre vechea gradina…
    (apropo de moloz)

    • Sam,

      Cred că dacă e să găsim o filosofie implicită a filmului (sau măcar o idee subiacentă), atunci cu siguranță se regăsește și ceea ce spui tu. Un criminal care nu se convertește, dar care, într-un dialog cu inocența copilului se transformă, se trezește, renaște. Metamorfoza lui e plauzibilă și justificată în film.

      PS: Am văzut ulterior că filmul e din anii ’90. Și tot atunci am constatat că Besson a regizat Al cincilea element😕 .

  2. Teo,

    îți dai seama că recenzia ta m-a pus pe jar. M-a făcut curioasă. Să surprind și eu în film, în timp ce-l vizionez, ceea ce tu așa de artistic ai descris.
    Însă, pentru că filmul se înscrie în categoria celor violente (cu crimă, bătăi și alte alea), îmi pun pofta-n cui. Și mă mulțumesc cu recenzia ta, și filmul e pe jumătate văzut.
    Sau poate îl pun pe Tibi să îl vadă, că lui îi plac filmele astea, și apoi îl pun să mi-l povestască.

    Faină, foarte faină recenzia!

  3. Eu l-am văzut împreună cu Claudia. Și apoi n-am visat urât niciunul😉

    Poți citi pe wikipedia despre ce se întâmplă în film. În felul ăsta te lămurești suplimentar.

    Recenzia e scrisă sub impresia momentului, la scurtă vreme după ce am văzut filmul, d-aia poate că e și copios subiectivă, dar păstrează cu siguranță ceva din atmosferă.

  4. Deci, să înțeleg că iar nu ai dormit noaptea! Atunci nici nu aveai cum să visezi (urât) după film! Că ai făcut recenzii.

    • Flori,

      Cum spunea cineva care ni-i cunoscut amândurora: DA🙂

  5. Dar eu am dormit şi n-am visat urât😉
    Doar ideea că un copil de 12 ani vrea să ucidă e inspăimântătoare, dar filmul, imaginile nu sunt chiar atât de violente… Asta comparând cu ce am mai văzut eu. Plus că mesajul filmului e altul decât violenţa.
    Nu vreau să te conving, Flori, să te uiţi neapărat (deşi… :D), dar pe mine mai degrabă m-a înduioşat filmul.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: