N-am nimic cu Obama. Nu mi-e nici simpatic, nici antipatic. Dar îmi devine antipatic în calitate de fetiş naţional. Toată America vrea să aibă un Obama acasă. Moaşte sfinte într-un mic sanctuar personal în care să faci rugăciuni şi incantaţii pentru reabilitarea vechiului american dream.
Nu cred că Obama reprezintă o figură demonică. După cum nu cred că este niciuna mesianică. E doar un personaj care apare într-o perioadă de criză şi de care se leagă speranţele celor mulţi. Ca şi cum criza în sine ar fi fost adusă de Bush însuşi, iar izbăvirea ar putea veni de la Obama.
Ce mă îngrijorează este că Obama pare, de la distanţa la care mă aflu, un simbol al corectitudinii politice. Iată că, după ce Clinton a adus în administraţie tot felul de naţii defavorizate şi de minorităţi, acum ele se simt victorioase, fiindcă au un preşedinte ce reprezintă o convergenţă de minorităţi. Felul în care l-a caracterizat Obama pe Bush este una dintre cele mai mari platitudini corecte politic pe care le-ai putea auzi: un om bun care a făcut şi alegeri greşite. Cine nu poate fi caracterizat astfel? E ca şi cum ai spune că cerul e albastru, dar uneori acest fapt nu se vede din cauză că sunt nori. Un truism de-o banalitate înfiorătoare. Ba mai mult, aşa cum este corect politic, Obama a invocat şi circumstanţele deosebit de dificile în care Bush a trebuit să ia decizii. E ca în cazul infractorilor care, după moda actuală, nu mai sunt priviţi sub raport etic, ci sunt victime ale mediului, ale circumstanţelor etc. În ce mă priveşte, decât o absolvire de acest tip, preferam o condamnarea cavalerească. Normal că viitorul preşedinte american nu se reduce la atât. şi că va produce un discurs care va înflăcăra inimile americanilor.
Mă surprinde că Obama are fani înainte să fi luat măcar o decizie ca preşedinte instalat şi că aceşti fani sunt dispuşi să-şi parieze viitorul pe nişte promisiuni. Mi se pare straniu cum defilează o grămadă de lume cu Obama, de parcă ar fi un erou cu nenumărate realizări, deşi încă n-a făcut decât să câştige alegerile (ceea ce recunosc totuşi că e o performanţă în sine, dar nu atât pentru ţară, cât pentru om şi pentru echipa lui).
E năucitor cum presa, în obiectivitatea ei, a reuşit să contureze opoziţia bun (Obama) – rău (Bush), de parcă cel din urmă n-ar fi fost ales două mandate consecutiv de către aceeaşi naţie care acum l-a votat pe Obama.
Ce mă mai nedumereşte e faptul că se adună lume în jurul lui de parcă ar fi DiCaprio sau Brad Pitt. E vorba totuşi de un politician care trebuie primit bine, dar prudent. Fiindcă nu vine direct din ceruri, nici dintr-un film în care a fost supererou, ci e un personaj care a făcut o campanie politică pe banii cuiva, sprijinit de cineva, deci are nişte datorii, are nişte legături, e şi el parte dintr-o reţea.
Mă sperie puţin explozia de entuziasm, fiindcă America nu e România de după Ceauşescu, nici măcar de după Iliescu. Tot felul de concerte, tot felul de artişti care se înghesuie să-i laude apariţia. Mă sperie şi că dacă vrei să pari un tip cu creier musai să fii pro-Obama. Cel puţin asta e sugestia subtextuală ce se livrează printr-o serie de canale.
Nu mi-e simpatic Obama. Nici antipatic nu mi-e. Dar îmi displac fanii lui. Pentru că fanii nu gândesc critic. Iar fidelitatea lor este un reflex afectiv care se poate transforma în orice, dacă personajul adorat nu mai corespunde.
Cu drezina 
Nu urmaresc politica americana si nu sunt specialist in general in politica.
Din ceea ce spui tu inteleg ca Obama este tot un Bush numai ca Bush-ul minoritatilor de data asta. Deci nu va face multe lucruri diferit ci le va face pentru ai lui (sic) nu pentru ceilalti (fetele palide).
In ce priveste inteligenta fanilor indiferent de tabara e de multe ori subestimata. Traind intre oameni simpli realizezi ca cei mai multi sunt doar neinformati nu si neinteligenti. Ei au nevoie de speranta si acorda un vot in alb dar condamna pe masura caderile.
#thisisnotme
Eu urmăresc sporadic, dar mă mai intrigă câte-o chestie și atunci o dau afară.
Nu știu exact dacă Obama va fi un Bush al celorlalți, dar tocmai asta e că nu se știe ce va fi, dar lumea se entuziasmează în avans. Eh…
Fanii la care mă gândesc eu sunt cei care se aprind repede și se sting repede. Cei care „se vând” afectiv celor mai populari ca ei, cei care fac „fan-club”, în loc să admire mai de la distanță. De ăștia mă tem. Fiindcă nu știu dacă vor să fie informați.
Nu trebuie sa te sperie… e ceva normal ca masele sa alerge dupa mantuitori atunci cand sunt in situatii de criza, si apoi sa ii arunce la lada de gunoi cand sunt satule. Sau evreii nu au facut la fel cu Isus? Ca sa nu ma mai duc la alte exemple mai putin pozitive din istorie…
Obama nu este altceva decat un fruct al unui sistem, si sa speram ca nu va fi si o victima a aceluias sistem…
#Cristi
Știu că și eu am fost foarte entuziasmat de Emil Constantinescu în ’96. Era o euforie generalizată. Dar îmi ziceam că poate americanii sunt mai temperați când vine vorba de politicieni. De altă parte, e admirabil că oamenii încă se mai pot entuziasma.
Da, va fi interesant de văzut ce va face și cum va fi Obama ca președinte.
[…] drezina.wordpress.com […]
Pai atunci entuziasmul lor ne dovedeste ca si ei sunt supusi acelorasi slabiciuni ca si noi, chiar daca ne despart cateva mile bune pe drumul civilizatiei.
Asta, mărturisesc, mă surprinde atunci. Fiindcă mă gândeam că aderențele scad odată cu experiența și se dezvolta adepții critici.
Spiritul american ramane neschimbat, indiferent de epoca. Ii vad optimisti si naivi in acelasi timp. Pentru ei toti sunt eroi, si un nou presedinte, pentru care nicio incurajare nu e mai de pret decat sprijinul poporului, si un pilot care salveaza vietile pasagerilor, desi acesta vrea sa raman un simplu muritor. Nu vreau sa fac comparatie intre noi si ei. Cert e ca si eu am retineri fata de prmul presdedinte de culoare al Americii care intra pe scena politica intr-o perioada tulbure, atat p eplan national cat si pe plan international. Ce e si mai amuzant e ca azi, studiind lista cu toti presedintii americani, am numarat patru care au fost asasinati…….
#Amme
Probabil că aici e ceva dintr-un anume spirit. Adevărul este că nu-l înțeleg, mă situez destul de departe de el. Doar prin intermediari l-am văzut și… nu m-a prins.
Nevoia de eroi, de altă parte, e de înțeles, toți o avem. D-aia ne alegem mereu modele de viață (explicit sau implicit), suntem fundamental mimetici.
Cât despre Obama… să vedem ce vine.
Pai in afara de agoniseala (sau datorii), informatii, preconceptii si un bagaj genetic, nu prea transmitem mare lucru de la o generatie la alta. Daca am invata ceva din experienta altora, poate ca in cateva generatii am ajunge perfecti. Dar ne place sa aruncam la gunoi experientele inaintasilor si sa dam si noi cu capul unde au dat ei… sau nu?
#Cristi
Mai transmitem, se pare, și altceva. Un anume tip de experiență e totuși transmisibilă. Poate că e vorba doar de deprinderi tehnice, nu știu ce să zic. E de reflectat.
Însă sunt experiențe care cred că e musai să fie trăite pe cont propriu pentru a putea fi înțelese. Suferința, de pildă.
Mie mi se parea un spectacol comic pana acum fiecare contact (direct sau indirect) cu societatea americana. Dar de cand (de putina vreme) m-a izbit din plin spiritul american in toata splendoarea lui (sau chiar daca n-a fost toata, impactul a fost puternic), ma ingrozeste. Parca ar fi o lume artificiala in gen Matrix sau platoul de filmare urias din Truman Show.
#Claudia
Poate, dau și eu cu presupusul, așa cum 1984 se putea naște într-o epocă precum cea postbelică și la un om cu background european puternic, Truman Show putea căpăta contur doar sub rafelele de „spirit american”.
Nu stiu… nu prea am observat asta… daca prin deprinderi tehnice te gandesti la „cei 7 ani de-acasa” in care primesti o doza mare de informatii din experienta parintilor si ti-o insusesti mecanic, da sunt de acord cu tine, dar dupa aceasta perioada… ?
Nu ma uit la mine ca sa nu fiu subiectiv… dar hai sa ne uitam la istoria poporului Israel, sau hai sa nu ne uitam nici la ei, caci Dumnezeu spune despre ei ca sunt cel mai incapatanat popor, hai sa ne uitam la istoria civilizatiilor… nici o civilizatie nu invata nimic din tragica disparitie a celorlalte, fiecare civilizatie face aceleasi greseli fundamentale… ca de, doar stapanitorul lumii acesteia este acelasi, nu s-a schimbat, si nici nu are nevoie sa se perfectioneze, e suficient sa se adapteze 🙂 – pentru ca oamenii daca invata ceva, invata doar din greselile proprii si doar cand nu mai pot schimba consecintele.
Repet că nici eu nu prea știu ce anume se transmite. Pare să fie mai mult un fel de bagaj tehnologic. Și ceva malefic sigur se transmite, fiindcă se rafinează tehnicile de control, manipulare, seducere a individului.
Dar învățături, într-adevăr puține. Dovadă: istoria Bisericii stă necitită de oameni care au impresia că ei au descoperit dogma cea dreaptă.
Am urmărit trecerea „cheii” (după cum se proceda în liceu, remember?) în mâinile noului ales. Se potriveşte tabloul. Ba chiar îmi seamănă cu alt tip de entuziasmaţi. Cei de pe terenul de fotbal. Ba nu, din tribune, mai exact. ridicarea mai sus decât se poate suporta (oare Obama şi familia nu devin stresaţi la un moment dat de această vâlvă? îmi trecu un gând acu) şi aruncarea mai jos decât merită (ca antrenorii după ce pierd un meci, două).
Mda, la fel a fost la noi şi cu Băsescu. Acum, după ce ni s-au strepezit dinţii de toate fructele, le-am aruncat pe toate la gunoi. Însă acestea parcă chiar au meritat să stea acolo. Atâta doar că deşi noi le aruncăm la coş, ele nu se aşează cuminţi. 🙂
Camix,
N-am urmărit nimic din ce îmi zici. S-a nimerit să văd câte ceva la știri.
Probabil că din entuziasmul cu care sunt primiți politicienii se poate „citi” cât de mare e criza de modele (ca să folosesc un clișeu). Cum apare unul mai răsărit, cum toată lumea pe el. când constată că nu-i ce pare, hai să dăm fuga la altul. Cu Obama va fi însă mai dificil, pentru că nu e corect politic să te lepezi de un dublu minoritar. E-he…
>Ce mă îngrijorează este că Obama pare, de la distanţa la care mă aflu, un simbol al corectitudinii politice.
It is you who are politically correct – in fact throughout your texts you cannot break free of the suffocating KOMUNIST straight jacket.
Obama transcends the political and your simple minded KOMUNIST ‘analysis’.
He embodies the higher order consciousness that fuses retinas into the infinity of light upon light.
Try listening to _him_ rather than your lovely rigid, constricted, epava de KOMUNIST reason.
#0f0003||dvoeverie
Those simple minded KOMMUNISTS had this deadly habit: to judge and to convict one without bothering to prove anything.
In order to convince (and convict) me of my KOMMUNIST mind, you could try to demonstrate where is it shown it this „analysis”.
I didn’t know Obama is a transcendent character, I would be more carefully with that, because my KOMMUNISM allows belief in the transcendent existence.
And if I am politically correct, this means that unconsciously or subconsciously I like PC and find it enjoyable if not desirable for anyone. This can give me a lot of inner self conflicts, and this fact already give me goosebumps. How can I be so simple minded and simultaneously so double minded? Could you help me with that?
>Camix,
>
>N-am urmărit nimic din ce îmi zici.
Daca nu-l intelegi pe Camix de ce crezi ca
il intelegi pe Obama.
Camix wrote that the hopes are being raised so high that people will throw Obama to the dogs if he fails. (as we did with basescu)
Thing is – Obama will not fail. He will transcend even the high hopes. And he will trasncend the doubters, the haters and the
inconstienti.
You are wrong to think that people are idealizing Obama. They are embracing what he speaks of – the Unpronounceable.
#0f0003||dvoeverie (again)
If your first comment confused my little brain, the second one makes me conclude that you have a great sense of humor. Otherwise, it is difficult to understand that anyone can believe this: „Thing is – Obama will not fail. He will transcend even the high hopes. And he will trasncend the doubters, the haters and the inconstienti. You are wrong to think that people are idealizing Obama. They are embracing what he speaks of – the Unpronounceable.”
I had this suspicion because the deep and dazzling saying: „fuses retinas into the infinity of light upon light„. Outstanding! It makes me cry because I wasn’t the first one to say that. Oh, brother!
Bye the way, I like the picture you linked to your ID.
😀 tare.
0f0003,
Teo understood perfectly fine what I was saying.