Postat de: Teofil Stanciu | 18/01/2009

Noaptea în care am fost făcut rege

Era zgomot în spatele uşilor închise. Nimeni nu îndrăznea să intre şi începusem să fierb la foc mic din pricina curiozităţii. La un moment dat, în sunet de fanfare, s-au dat uşile de perete şi au intrat mai mulţi oameni cu înfăţişări ciudate, purtând obiecte nu mai puţin ciudate în mâini. Nu pricepeam ce caută toată adunătura asta în casa mea, în camera mea. Doar nu am aşteptat atâta numai ca să dau cu ochii de nişte străini indiscreţi, care dau buzna peste liniştea omului fără nici o explicaţie… Trebuiau să fie, eventual, nişte vecini care îşi mută (iar!) boarfele, dintr-o parte în alta, fiindcă se hotărăsc foarte greu la ce să renunţe şi ce să păstreze. În cel mai rău caz, puteau fi nişte vizitatori nepoftiţi care, neştiind foarte precis pe cine caută, forfoteau în jurul uşilor de la intrare, în speranţa că cineva se va îndura să iasă şi să-i îndrume (ei fiind prea discreţi ca să bată).

Şi când colo, puhoiul ăsta interminabil de arătări cu chip de om şi cu manifestări inexplicabile… M-au surprins vorbindu-mi într-o limbă pe care o înţelegeam – habar nu mai aveam care e limba mea maternă. Până la final m-am dumurit că îmi vorbeau în româneşte, fluent şi natural.
Mulţimea venise să mă încoroneze (?!). Chipurile, eu eram nu ştiu ce vlăstar îndepărtat al unei familii princiare, descoperit abia foarte recent şi căutat cu mare discreţie, dar şi cu multă perseverenţă. Gluma părea prea răsuflată, nici măcar nu m-am obosit să intru prea tare în rol, convins că e vorba de cineva care şi-a greşit destinatarul farsei. M-am dus totuşi cu ei.

Nu mai pomenesc nimic despre călătoria până la locul faptei pentru că nu făcea rabat cu nimic de la protocolul pentru persoanele cu mari demnităţi în stat. Mă obişnuisem cu ideea că farsa trebuia să fie cât mai convingătoare cu putinţă.

Cu timpul, gluma părea că se îngroaşă. S-au anunţat personalităţi care voiau să îmi vorbească înainte şi după încoronare. Aveam un program foarte precis pentru tot ce urma să se întâmple. Când am dat cu ochii de primul-ministru, am fost convins că este o sosie foarte talentată, dar vocea şi buletinul – chiar i-am solicitat buletinul şi mi l-a prezentat fără nicio opoziţie, însă cu o uşoră grimasă de nedumerire – m-au contrazis flagrant. Parcă cineva m-ar fi lovit în moalele capului şi lumea începea să se răstoarne, să se tâmpească sau nu mai ştiu ce.

Când m-am văzut şi cu coroană pe cap şi salutat cu tot ceremonialul de către armată, am renunţat să mă mai mir, încercând să mă acomodez cu ceea ce părea să fie noua mea postură, noua mea viaţă.

Sunt rege, e un fapt. S-a petrecut fără concursul meu, nici în vis nu mi-am dorit vreodată asta. Poate doar când eram copil, dar care copil nu s-a visat măcar o dată stăpân peste lume?

Mă verific pentru conformitate cu ceea ce ştiam despre mine. Sunt tot eu. În hainele acestea străine îmi simt muşchii, oasele, pielea. Părul e aşa cum mi-l ştiu. Îmi privesc mâinile şi le recunosc, cu unghiile tăiate aleator şi în grabă. Gândurile îmi sunt familiare, mai puţin cele care încearcă să-mi între în cap de câteva ore, de când durează… încoronarea mea.

Trebuie să mă obişnuiesc cu noua mea viaţă, cu noua piele. Sunt tot eu. Chiar şi convingerile religioase sunt cele pe care mi le ştiam. Nu am niciun fel de regină, fiindcă nu aveam nici înainte.

Încerc să mă gândesc la ţară şi la faptul că poate era mai bine să nu se descopere nicio legătură între mine şi familia regală. Sunt prea preocupat de problemele mele, nu mă simt în stare să le iau în cârcă pe ale unei ţări. Presimt că mă aflu în pragul unei crize existenţiale, care nu ştiu când şi cum se va isprăvi.

În stomac mi se zbuciumă un ghem nervos şi dureros. Începe să mă doară spatele de cât a trebuit să stau în picioare, în poziţie de drepţi. Simt că îmi urcă fiori spre ceafă şi capul mi-e tot mai greu şi mai mare. Nu mai pot să stau aşa. Dau să mă sprijin şi mă izbesc cu urechea de chiuveta din baie, apoi cu ceafa mă proptesc de bazinul alb din spatele meu. Piciorele-mi sunt amorţite, de nu le mai simt. Toată noaptea m-a chinuit o durere nenorocită. De burtă.


Responses

  1. Teo,

    sadic… finalul! La el, chiar nu mă așteptam. Ce ți-e și cu crampele astea de burtă… Pot fi… explozive… ca asta a ta.

    • Da, cam sadic. D-aia și îmi place…

  2. nu e sadic finalul! eu eram sigura ca o sa se termine in felul asta (nu ma laud..doar putin)

    • #bizar
      Felicitări pentru spiritul anticipativ. Să înțeleg că era de dorit să se termine așa?

  3. da! daca nu ar fi fost finalul ala, as fi adaugat eu unul asemanator. nu suna bine altfel😀

  4. #bizar
    Ca pe rețetă: cu mulțumiri!🙂

  5. Dragilor, vă zic eu: finalul nu e nici sadic, nici romantic, nici dramatic… Finalul e cât se poate de real(ist). V-aţi ales să discutaţi despre punctul cel mai sensibil al articolului…😀
    Teo, ghinion!😉

  6. Dar e un punct… confortabil întrucâtva. Ghinionul vine când nu mai e confortabil.😛


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: