Călător prin Moldova

***
Lacul de acumulare de la Bicaz a fost secat. Această privelişte dezolantă a devenit antiteza unui sentiment.

***
E ironic cât de drepţi sunt brazii chiar după ce au căzut la pământ.

***
Muzică + natură: atâta inutilitate… Fie binecuvântată!!

***
Casele din Pipirig îmi amintesc de Sărărie. Iaşul îmi aminteşte de… dar există un număr limitat de nostalgii suportabile.

***
O noapte la Sihăstria, în sihăstriile muntelui, în „spărtura de lumină din inima pădurii”. Miezonoptica – o slujbă oarecum fantomatică în lumina obscură a bisericii. Se citesc, cu incantaţii bizantine, psalmi, se rostesc rugăciuni, se recită Crezul creştin. Totul conduce către o dispoziţie a sufletului, către un moment haric.

***
Zic aşa, că între prima perioadă de binecuvântare şi cea de a doua, pentru Iov este distanţă de o suferinţă. „Propăşirea” lui de la urmă nu anulează suferinţa care a curmat vremurile bune dintâi. De ce oare se vede numai averea, pardon, binecuvântarea lui Iov şi nu se observă ce a înţeles acest „păgân” sau, na, precreştin?

***
Dacă eşti ascultăreţ, Dumnezeu toarnă roaba cu bani în ograda ta. Hai să fim ascultăreţi, că am văzut că-i plină roaba.

***
Uneori numai glasul e de noi, numai vorba. Dă-le naibii de vorbării că ne sucesc minţile, ne îmbârligă privirea, ne contorsionează sufletul!

***
Mă simt bine primit la Neamţu. Şi, ca peste tot în Moldova, prezenţa istoriei mi se face mai clară, mai insistentă. Monahul-ghid e prea didactic, dar poate fi uşor eludat dacă alegi ce să auzi. Marchează totuşi un gând cheie: în mănăstire rezişti numai dacă ai vocaţie. Nimeni nu se călugăreşte din senin.

***
E întristător de multă ignoranţă arogantă. Mediocritatea noastră cică e mai sfântă. Şi nu ne încearcă deloc sentimentul ridicolului în care ne aflăm. Oare ne vor fi iertate?

***
Lacul Bicaz şi-a pierdut oglindirea. Poate că asta e tragedia.

***
O lecţie de creştinism: Voroneţ. Nu doar o lecţie de albastru inimitabil.

***
Sentimentul călătorului. Rolul nu poate fi asumat până la capăt, prea puţini ştiu să intre în pielea lui homo viator. Cinismul, mediocritatea, utilitarismul sunt adversarii frumosului şi interiorizării lui.

***
Întoarcerile acasă sunt obligatorii. A călători e un exerciţiu de imaginaţie, e un act creator, poate că e cea mai accesibilă modalitate de creaţie care s-a dat oamenilor.

(Se întâmpla prin 2004)

Anunțuri

6 gânduri despre “Călător prin Moldova

  1. Ai pus si niste poze la comentarii? Ca la mine nu se vad si am impresia dupa descrieri ca ar trebui sa fie.

    • Am niște poze făcute cu un aparat d-ăla pentru copii (complet automat), dar nu sunt în format digital. Să știi că dacă le aflu, poate scanez una-două și le postez fie și retroactiv. Mulțam de idee.

  2. De ce nu e maret faptul ca brazii sunt drepti chiar prabusiti? Propun o reformulare de acest fel: „Verticalitatea are maretia ei, chiar si cind e orizontala”.

    La chestia cu muzica + natura, cata inutilitate propun: „Utilitate si inutilitate… ce notiuni inutile!”.

    La chestia cu lacul Bicaz propun: „Tragediile autentice au oglinzi. Comediile au vitralii”. Si mai adaug ca tragediile si comediile sint situari fiintiale, cele dintai opace si autoreferntiale, cele din urma stravezii.

    La chestia cu monahu’ didact de la Neamt propun: „Nimeni nu se calugareste din senin, dar daca te calugaresti pe innorate rau faci”.

    La chestia cu intoarcerile acasa („nostoi”, zice Homer), care sunt obligatorii, zic: „Exista un numar limitat de nostoi suportabili. Si asta, pentru ca homo viator nu e acasa decat pe drum”. Tot despre asta: „Postmodernul este esentialmente homo a-viator” (dar asta nu pentru ca umbla cu avionul low sau high cost, ci pentru ca pentru ca e atit de mult pe drumuri fara repere, incit nu stie ca-i pe drumuri).

    La chestia cu Voronetul propun: „Voronetul, o lectie! Uneori albastrul e un accident al lectiilor, ca o calimara de cerneala rasturnata pe abecedar, de catre un scoler neindeminatic”. Si mai departe: scolerul neindeminatic este uneori pardonabil, abecedarul niciodata, iar albastrul de multe ori accidental.

    La chestia cu Sihastria nu propun nimic. Doar imi amintesc: „Manca-te-ar raiu’!”

    • Ei, e greu de judecat fiecare propunere. Dar eu îți propun ceva: scrie o listă cu impresii produse de impresii. 😛 Că nu mă supăr.
      Da, am înțeles (sper) comentariul și direcția în care trimite.

      Mici adnotări doar.
      Măreția și ironia nu se exclud, dimpotrivă, orice e cu adevărat măreț nu se jenează de ironie. Ci o primește boierește. Cred eu.

      Problema călugăriei nu o cunosc în amănuntele ei. Mai ales nu o cunosc în practica actuală. Dar știu despre reguli, îndemnuri, teste, exemple, istorii personale etc. Cu siguranță, ca orice lucru făcut pe pământ, are și umbrele sale.

      Homo viator… îl interpretăm diferit. În esență, cred că nu mai știm să fim călători cu adevărat. Remarcă Paul Tournier că și turismul se face organizat, pe fugă, fiindcă trebuie să ajungi în multe locuri, nu mai contempli nimic (sublinierile sunt ale mele). Noi nu mai călătorim, ci ne de-plasăm (așa-i ce frumos am zis-o?).

      Când îmi amintesc de „Mânca-te-ar raiu’” am oarece fiori… Nu că n-aș fi de acord cu „propunerea” păr. Cleopa, dar… poate altă dată spun mai multe, poate nu.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s