Postat de: Teofil Stanciu | 01/01/2009

Sărbătorile fericiţilor

„Seara Crăciunului nost’…” S-a dat semnalul. Ce-i cu feţele astea? Ia zâmbiţi. Aveţi motive să fiţi amărâţi? Gata, toată lumea în linie dreaptă. Am terminat sarmalele. Salata mai trebuie să stea la frigider. Am făcut grătare. Ouă umplute nu vrem anul ăsta. Prăjituri avem. Şi de casă, şi de la Real. Suc. Că altceva nu bem. Suntem abstinenţi. Vin colindătorii. Hai, să văd bucurie pe feţele voastre. Aşa se întâmpină „vestitorii Domnului”? Mai mult entuziasm, vă rog. Toată lumea să cânte. Aşa, un-doi-trei-şi… Mai cu elan, mai cu foc. Ce cântat e ăsta? Bucurie, hai! Vii la colindat? Obosit? Dar când lucrezi pentru tine… Şi atunci sunt, dar acum am liber şi… Nici atâta nu faci de dragul lui Christos?

Vai de capul vostru, niciun zâmbet, nicio veselie. Ce fericiţi eram pe vremuri!?… Era zăpadă muuultă. Lumea ne deschidea porţile… Noi nu eram ca acum. Să vezi când… Şi apoi, dimineaţa, toată lumea, tot satul, toţi creştinii… Acum… Şi ce mai colindam!? Bine, bine, atunci de ce… Ei, suntem bătrâni, acum ăştia… ăştia.

Nu prinde spiritul Crăciunului în tine? Parcă ai fi o murătură. Ce-i spiritul ăla? Ăăăă. Deci să ne bucurăm de spiritul Crăciunului. Christos S-a născut! Adevărat S-a născut! Atunci musai să te bucuri. Numai păcătoşii sunt trişti. Nenorociţilor, habar n-aveţi să vă bucuraţi. Hai, munceşte, bre, trage tare, simte bucuria. Nu vezi cum te înconjoară? Ieri m-a tamponat spiritul Crăciunului cu maşina. Se grăbea să ducă cadourile la familie. Lasă şi tu, eşti chiţibuşar.

A venit Moşul la voi? Daaaa. Şi ne-a adus tot ce nici n-am ştiut că ne-am dorit. Tare darnic Moşul ăsta. Aşa de fericiţi am fost. Azi parcă nu mai e la fel de multă bucurie. Prea sunt oamenii nu ştiu cum. Pe vremuri… Dă-mi, te rog, castronul cu salată de vinete. Supă mai vreţi? Am făcut chiftele de vită. Să vezi ce s-a bucurat… La noi nu se bea vin. Zâmbiţi. Tu ce ai de nu te bucuri? Vrei să se supere Pruncul Iisus pe tine?

A trecut. Ce-i cu grimasa asta? De la zâmbet prelungit? N-am mai auzit aşa ceva. Se poate să rămâi blocat? Tu îţi baţi joc de mine. Ok, să ne odihnim, că vine Anul Nou şi iar trebuie să ne bucurăm. Avem trei zile de pauză, apoi începem pregătirile. Unde faci Revelionul? Stai cu familia, aha. Spălaţi-vă şi pregătiţi-vă. Să fiţi eleganţi când trecem în Noul An. Dar ce are, ne vomită în cel vechi, dacă nu ne ferchezuim? Nu mai comenta! Treci şi rade-ţi barba. Dar… Vrei să-l enervezi pe taică-tău? Ştii că lui nu-i place.
În seara asta o să ne bucurăm în familie. De la zece la două, după miezul nopţii, vom fi fericiţi cu toţii. Apoi ne culcăm, fiindcă mâine trebuie să prindem slujba la biserică. Deci toată lumea la posturi. Cuvântul de ordine: fericire. Dar ce ai, Goe, puişorule? De ce nu eşti fericit? Vrei să se supere mam’mare? Ţie nu-ţi place să stai cu familia? Tu nu ne iubeşti? Vrei să moară mam’mare? Să moară! Of, inima. Mam’mare, am glumit. Vai cum mă apasă în piept. Vă iubesc mam’mare, cum să nu? Şi sunt foarte fericit că stau cu familia. Atâta doar că… Văleu! Gata. Vino-ţi în fire, bunico! La miezul nopţii ieşim toţi să vedem artificiile. Doar tuturor ne plac, nu-i aşa?

Mănâncă, ia din toate. Nu mai pot. Ei şi tu, acuma, vrei să se supere mama că nu mâncăm? Nu vreau, însă îs cam plin. Mai gustă. Prefă-te că mănânci. Poate mi se face rău. Dintr-atâta? Fii serios. Fă-i o bucurie mamei şi vezi că şniţelele le-a prăjit bunica.
N-a fost bine c-am fost toţi laolaltă? Ba da, dar… Tu mereu ai ceva de comentat. Care-i problema ta? Nu scrie la Scriptură să fii împăciuitor? Nu caut scandal, însă pacea nu înseamnă… Totdeauna ştii ce înseamnă şi ce nu. Uite ce frumos a fost să ne petrecem sărbătorile în familie. Nu pot fi de acord şi, în plus, aş fi preferat… Numai tu contezi. Dar ce vrea familia nu contează? Noi nu reprezentăm nimic în ochii tăi?…

Ce bine a fost! Cum ne-am mai bucurat cu toţii! Ce sărbători frumoase! Ce familie unită avem şi ce fericiţi suntem când ne întâlnim cu toţii. Auzi, aş vrea să te întreb… Repede, că mă grăbesc. Mâine mă duc la serviciu.


Responses

  1. Care sunt soluţiile pe care le vezi tu şi ce ai recomanda în situaţii ca acestea?

    Cred că ele diferă – şi aşa mi se pare normal – de la persoană la persoană. Mai cred că diferă chiar şi de la timp la timp, pentru aceeaşi persoană. Şi asta mi se pare normal.

  2. E greu de dat soluții. Și, oricum ar fi ele, sunt dureroase, în general. E greu să-ți asumi rupturi de familie, dar e la fel de greu uneori să înduri presiuni și manipulări.
    Îți dau un citat din Fr. Mauriac: Familia! Iată un idol căreia nu-i voi jertfi nimic.
    L-am parafrazat, de aceea lipsesc ghilimelele. E cam radical, dar atâta vreme cât vorbim de un „idol”, nu cred că exagerează. Dar pentru a înțelege citatul ăsta, ar trebui să te familiarizezi cu atmosfera de acolo, dominată de obsesia imaginii imaculate a familiei și indiferentă la „detalii” precum relația dintre soți, iubirea, alegerile mirilor etc.
    Cred că ce am sugerat eu aici aduce cu respectiva atmosfere și cu ce povestește C.S. Lewis (că tot am scris de curând despre el) în „Cele patru iubiri” despre o familie în care dragostea mamei (deja destul de bătrâne – deci nu mai avea copii mici) sufoca întreaga familie, iar după moartea ei, toți (inclusiv câinele!) și-au recăpătat vigoarea, prospețimea.

  3. Poate ne-ar ajuta dacă ne-am da seama că nu mai trăim un eveniment de ordinul întâi. Adică noi nu mai aşteptăm un mântuitor, el a venit, mântuirea s-a înfăptuit. E absurd să ne bucurăm la comandă la Crăciun, să ne întristăm în Vinerea Mare, şi apoi să ne bucurăm iar în Duminica Învierii. Nici nu putem separa Crăciunul de Paşte, nu ne putem preface la Crăciun că nu ştim despre suferinţele lui Christos din Săptămâna Mare. Nu ne putem preface că Naşterea Domnului este o surpriză pentru noi. Evenimentul Întrupării lui Dumnezeu nu putem decât să îl retrăim, rememorăm, resemnificăm, iar bucuria nu prea contează, întrucât un om mai… „slab de înger” ar putea, de exemplu, de Crăciun să se gândească la suferinţele Domnului şi să nu îi prea vină a se bucura.
    Plus că te bucuri automat în momentul unei surprize binevenite, neaşteptate. Or acum nu mai e cazul. După momentul bucuriei spontane, urmează rememorarea evenimentului când, probabil, bucuria primă se diminuează, devine în timp mai potolită, dar în locul ei se instalează (în sens ideal zic) o fericire, care nu mai ţine de un moment anumit al anului.

    • Cu toate acestea, sărbătoarea se cuvine să fie deosebită de celelalte zile. Dar ce-i interesant e faptul că, deși mereu ne spun toți (din familie, din biserică etc.) care este „esența sărbătorii”, se pare că această esență scapă tuturor în mare măsură.
      Cred că într-un anumit sens, Crăciunul poate fi retrăit la intensitate mare în momentul când omul se întâlnește cu Dumnezeu. După aceea, nu mai poate mima surpriza, dar poate admira misterul întrupării. Ceea ce aduce alt tip de bucurie, mai… lucidă, mai nuanțată, mai complexă.
      Am o temere: că nu mai știm ce înseamnă bucuria, că nu mai percepem ce e sărbătoarea, fiindcă le confundăm pe toate cu distracția, în mod reflex.
      E clar că bucuria nu poate fi fabricată. C.S. Lewis (iar, ca să par obsedat) spune în „Surprins de bucurie” că ori de câte ori e căutată bucuria în sine, nu poate fi atinsă. Cei care vor cu orice preț să resusciteze în ei înșiși sau în alții bucuria Crăciunului (de odinoară) nu fac decât să reconstituie – în cel mai bun caz – un cadru al acesteia. Bucuria însă e un musafir imprevizibil, poți să-l inviți, poți să te pregătești, apoi aștepți. Dar dacă nu vine liber, nu mai e musafir ci sclav.

  4. Da, de acord. Nu voiam să zic că nu trebuie ţinută sărbătoarea, ci doar că nu are sens să provocăm (că oricum nu putem) bucuria. Da, ce zici tu completează ce am zis eu.🙂
    În plus, cred că aşa se şi cuvine: să ne scape esenţa sărbătorii. În cel mai bun caz o putem întrezări. De aia trebuie repetată sărbătoarea în fiecare an, pentru că nu am prins-o toată data trecută.😉

  5. Aș fi curios ce argumente aduc „puriștii” care nu țin nicio sărbătoare în favoarea… abstinenței lor. Ei măcar au scăpat de o problemă: nu mai sunt nevoiți să se bucure.🙂 Poate chiar ar fi de folos un asemenea punct de vedere.

  6. Revin puţin la ce ziceam mai… înainte: mă întreb dacă nu cumva sentimentul ratării sărbătorii are aceeaşi origine cu sentimentul ratării pe care îl are artistul când îşi vede opera terminată. Dacă vine din acelaşi loc sau cât din sentimentul ratării sărbătorii vine de aici (dar cine le poate delimita exact?) cred că e de bine, întrucât – bănuiesc eu – este dovada sesizării misterului – a transcendentului, a lui Dumnezeu, în cele din urmă – mai presus de fiinţa umană, dar care – bineînţeles! – este imposibil de apucat. Este doar atins în treacăt, lăsând în urmă durerea, dorul de mai mult.
    Când sărbătoarea este împlinită este şi încheiată, iar o sărbătoare ulterioară nu şi-ar mai avea rostul.

  7. Frumos zici. Nu știu dacă e așa, deși pare plauzibil. Vezi că se revoltă artiștii, că le furi însingurarea printre muritori😉 .
    Aș adăuga însă o observație. Chiar dacă reușește sărbătoarea, chiar dacă e împlinită, calitatea ei cea mare e că trece. Astfel că stârnește ulterior nostalgii. Și tot la dor și așteptare se ajunge. Probabil că atâta vreme cât nu e distracție pură, orice sărbătoare „reușită” indică dincolo de ea.

  8. Eu nu echivalam sărbătoarea „reuşită” cu sărbătoarea împlinită. Adică nu devine, dintr-odată, condiţie obligatorie ne-bucuria pentru a avea garanţia sărbătorii următoare. Cum zici tu, rămâne dorul, ceea ce o face, într-o măsură, neîmplinită. Câtă vreme sărbătoarea trece, dar lasă nostalgii, câtă vreme sărbătoarea are nevoie de o sărbătoare următoare care să o continue e neîncheiată. Sărbătoarea e încheiată când „obiectul” ei nu mai are nevoie de altă sărbătoare, adică atunci când esenţa ei e atinsă. Ceea ce, cred eu, se întâmplă în două cazuri extreme: fie când obiectul e insignifiant, minimal, când îl poţi cuprinde şi cunoaşte dintr-o… „răsuflare”, fie când e infinit, iar împlinirea sărbătorii se va înfăptui la sărbătoarea finală din ceruri.
    Cum zici tu, sărbătoarea trimite dincolo de ea tocmai pentru că nu e încheiată, chiar dacă eu o consider reuşită la un moment dat sau nereuşită. E încheiată când îşi are obiectul în ea însăşi.
    N-am nicio garanţie a adevărului ultim în ce spun😉 , dar e mai limpede măcar?

  9. Auzi, ăsta e deja alt articol.😛 Am înțeles. M-ai lămurit/convins.
    Adevărul e că discuția asta nu prea avea legătură cu textul meu. Dar asta nu-i diminuează utilitatea.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: