Postat de: Teofil Stanciu | 24/12/2008

The Night Before Christmas

– Faptul că e târziu nu mai are nicio însemnătate. De vreo două mii de ani ne tot pregătim de sfârşitul lumii. E clar că mai târziu de atât n-a fost încă niciodată. Ceasul la care priveşti este doar ca să ne anunţe când suntem suficient de extenuaţi ca să ne culcăm. Altfel am risca să stăm treji ca proştii.
Cel mai simplu ar fi să ne depănăm acum vieţile de-a valma. Cum ni le amintim. Începem desigur cu poveştile alea pe care le spunem tuturor şi care nu mai ştim dacă ne aparţin nouă sau ni le-am însuşit prin auto-ficţionare. Pe nimeni nu interesează, important e că ieşim bine din ele.
Se spune despre Alzheimer – şi demenţă – că te face să uiţi mai întâi ceea ce s-a întâmplat recent. Memoria de scurtă durată este anihilată, mai râmân doar episoadele din ce în ce mai îndepărtate în timp. Neştiind însă că le-ai povestit deja, le tot repeţi la infinit. Până le uiţi şi pe astea. Către sfârşit devii un fel de om-legumă ce face în nădragi fără niciun avertisment. Ceva asemănător se petrece între oamenii care ajung să se cunoască foarte bine. Doar că nu se merge pe firul cronologic al evenimentelor, ci în adâncimea ticăloşiei umane. Aşa că la urmă se întâmplă să scapi mizeriile involuntar în prezenţa celuilalt şi la adresa lui.
– Ce adâncimi grăieşti!
– De fapt, voiam să povestim despre Moş Crăciun.
Și ce legătură are el cu Alzheimer-ul?
– Are, că sigur e dintre ultimele personaje care vor fi uitate. E printre bornele finale. Curând după uitarea lui vin mizeriile. Şi te trec toate în pantaloni.
– Deci rămân tata, mama şi Moş Crăciun?
– Probabil că da.
– Atunci să apărăm ultimele redute. Să le pregătim pentru asaltul viitorului asupra trecutului. Hai să vorbim despre Moş Crăciun ca să ni se înfigă mai bine în minte.
– Râzi tu, râzi, dar…
– Moş Crăciun. Mod de întrebuinţare la bătrâneţe: Se ia una bucată de individ cu palton roşu şi barbă albă (ca să păstrăm intactă mitologia recentă), se pune în malaxorul memoriei şi se amestecă bine cu toate amintirile până le dă un gust de Polul Nord. Apoi se închide cu grijă în amintiri, ca să nu scape. Periodic se mai agită să nu moară din pricina sedentarismului.
– Da. Chiar aşa se face. Ai idee de ce?
– Că te-a lovit nostalgia, eşti aproape beat…
– Nu. Uită-te la tine cum te oţărăşti ca un catâr nărăvaş. Te temi de amintirile tale. Eşti sarcastic, dar numai fiindcă nu te duce capul ce să faci cu poveştile de adormit copiii. Le doseşti pe unde poţi, deşi te calcă din urmă şi le-ai spune şi tu. Ba, stai, le spui, numai că le zeflemiseşti şi zici că i s-au întâmplat vărului tău… cum îl cheamă… Anastasie. Există? Greu de crezut… cu aşa nume. – Ţi-e frică să stai cu tine de faţă. Musai să-l aduci pe văru’ să suporte partea ruşinoasă. Nu trebuie să-ţi faci griji de Alzheimer, tu n-ai ce să-ţi aminteşti. Toate vor fi transferate către „prietenul tău imaginar”, care te va ajuta să-ţi umpli nădragii mai repede. O să fii precoce.
– Admirabilă predică. De la Moş Crăciun ni se trage?
– Ce tot ai cu el? De ce musai luptat cu Moş Crăciun? E şi el parte din mitologia modernă. Toţi avem nevoie de un om generos care să ne mulţumească măcar într-o seară pe fiecare în parte. N-o fi el foarte religios după origine, dar tot într-acolo conduce. Dacă l-ai imagina după modelul oamenilor de azi n-ai mai putea crede în el. Mereu te-ai aştepta să-ţi facă farse nasoale, să-ţi fure, în loc să-ţi aducă. Un fel de Grinch înainte de „convertire”.
Aşa că a trebuit investit cu tot ce nu suntem noi în stare să facem. E relaxant să-l ai pe Moş Crăciun. Te scuzi mai uşor şi în faţa copiilor. Laşi în grija lui prostiile altruiste. Îi mai tragi şi un spirit al Crăciunului în jur, ca o năframă neasortată. De fapt, cine ştie ce înseamnă spiritul Crăciunului?
– Pun pariu că la ora asta sigur ştii tu.
– Nu ştiu, dar cred că mi-ar plăcea să îţi aud peroraţia cinică.
– Ştiu şi eu dacă să mă încumet după ce m-ai lovit ca pe-un sac de box… Uite că nu pot să tac totuşi, dacă îmi oferi asemenea ocazie. Spiritul Crăciunului este un…. melanj… lacrimogen, patetic, dezgustător care conţine mai mult răspunsuri senile la marketingul de sezon. Toţi vor să cumperi de fapt produsele lor, pe care nu le-au putut vinde trei luni înainte. Şi atunci dă-i cu spiritul în sus şi în jos. De parcă i-ar durea pe ei în fund că tu faci vreun cadou sau nu, dar important e să prinzi ideea şi să te aprovizionezi cât pentru trei familii. Iar ăilalţi, la fel de deştepţi, te îndeamnă să fii generos cu ei, cu fundaţiile lor, cu organizaţiile lor. Poate că unii chiar îs cinstiţi acolo şi atunci bine fac: măcar aşa să ia de la ceilalţi hapsâni pentru nişte nenorociţi.
– Ca să nu mai zic de spirit în familie. Să fii mai generos, mai devreme acasă, nu? Adică să nu mai fii dobitoc, să nu-ţi mai baţi nevasta, să-ţi mai întâlneşti şi copiii, iar ei să te mai vadă la faţă, să afle dacă ai mai îmbătrânit de când v-aţi văzut ultima oară. În vară. Prefaceţi-vă că vă iubiţi. Dacă e comandă, sigur, se face, şefu’. Doar a spus la televizor. Ca şi cum s-ar putea şterge cu două pupături şi o partidă de sex tot ce nu s-a întâmplat un an întreg.
– Nu se şterge, dar e rău că măcar atunci e altfel?
– E o minciună, mai bine să-ţi vezi de viaţă ca înainte. Nu mai prosteşti lumea. Nu te mai minţi singur. Nu-ţi mai baţi joc de ceilalţi. Fii consecvent, barosane!
– De unde ştii care e minciuna? Poate că ăla care durează cât o partidă de sex – cum zici tu – ăla e adevărul. Poate că merită.
– De ce? Ca înainte de moarte, horcăind, să-l auzi pe unul văicărindu-se că nu a stat mai mult în pat sau că nu şi-a pupat mai mult familia? Cum şi-ar mai trage pumni în cap, dar a paralizat, din fericire, şi nu se mai poate mutila.
– E şi asta o realizare. Măcar nu merge pe lumea cealaltă ca bivolul.
– Iaca, Moş Crăciun, că eşti darnic şi eşti bun…
– Da. Recunoaşte că nu te-ai mai bucurat de mult cum te bucurai când ştiai că vine Moşul.
– Admirabil! Mă bucuram de braşoavele părinţilor. Ce frumos era dacă rămâneam la stadiul de mormoloc. Dacă nu mai creşteam de la trei ani încoace, ca să mai vină Moşu’.
– Admirabil ar fi dacă ai fi ştiut păstra bucuria de atunci. Gândeşte-te ce performanţă ar fi pentru unul de cinismul tău să se poată bucura fără să se cenzureze. Să fie în stare să se bucure. Ca un bolnav care se scapă în pantaloni. Fără precauţii. Vezi? Asta îmi place mie la Moş Crăciun… povestea aia în care se amestecă un soi de bucurie prostească, dar pe care am uitat-o. Nu cred că devin adulţi mai responsabili cei care au aflat de timpuriu că nu există Moş Crăciun. S-au grăbit numai părinţii să scape de dilema „morală” care-i apăsa. De parcă asta ar fi fost prioritatea vieţii lor. De parcă nici nu şi-ar mai fi minţit copiii cu altă ocazie. Gândeşte-te numai când se certau şi îţi spuneau că maică-ta a curăţat ceapă sau că a căzut pe scări de e vânătă la ochi. Dar e bine că ai scăpat de Moş Crăciun. Altfel ajungeai schizofren. Aşa, ia, ce băiet năzdrăvan şi întreg la cap te-ai făcut.
– Dacă aş fi beat acum, fie te-aş lua la bătaie că-mi judeci tu familia, fie m-aş apuca să-mi plâng nefericirea de a fi fost văduvit de bunătatea Moşului. Sau poate că m-aş scăpa să-ţi spun nişte lucruri pe care chiar le cred. Mai ştii, poate că am şi eu nişte amintiri fericite cu renii, dacă nu cu bărbosul cel bătrân. Poate că s-au băligat în faţa uşii, iar când am ieşit să-i văd, am alunecat. Şi aşa se face că am avut o vacanţă de iarnă mult mai lungă. Numai că am stat majoritatea timpului în ghips.
– Şi ce te împiedică să mă iei la pumni şi picioare?
– Moş Crăciun… că mi-a şoptit acum în ureche (de m-a umplut cu salivă) că ai fost cuminte tot anul şi meriţi un tratament omenos.
– Şi tu l-ai crezut…
– Cum era să nu-l cred? Altfel îşi scuipa şi proteza în canalul meu auditiv. E foarte convingător, te-a salvat de la o nenorocire…
– E greu să faci în pantaloni, nu? E greu să treci de ultima graniţă. E dificil să te faci odios în faţa prietenilor. Îţi spui că nu contează, că îţi permiţi, dar ţi-e ruşine. Nu-ţi place să-ţi simţi turetcii plini. Tata şi mama perforează cinismul. Dimpreună cu cei şapte ani de-acasă… când credeai în Moş Crăciun. Copilul care-l aştepta pe Moşul se jenează să devină dobitoc.
– Nu te lovesc pentru că suntem prieteni şi eu nu dau în ai mei.
– Suntem prieteni pentru că ai fost pui de om, iar nu de animal. Altfel mă sfâşiai. Nenorocita de copilărie te opreşte să nu umpli încă nădragii. Sigur că Moş Crăciun e un pretext, doar ştiu şi eu că nu e zeu. Dar bucuria de a-l vedea e unul dintre momentele despre care aproape toţi cei care au avut parte de aşa ceva îşi amintesc cu plăcere. Îşi aduc aminte că erau fericiţi. Dacă încerci să te îneci în băutură, de exemplu, ce cauţi? Să uiţi, să petreci, să fugi de lume, să te distrezi… îl cauţi, na, pe Moş Crăciun.
– Poate vreau numai să mă distrug.
– Fără motiv? Doar dacă ai fi bolnav mintal. Altfel te macină ceva. Poate o nefericire.
– Trăiesc negarea lui Moş Crăciun, cum ar veni. Halal!
– Vezi ce puţin mi-a luat să te introduc în subiect? Şi să te sâcâi cu el până la obsesie.
– Nu-mi rămâne decât să admit fabuloasa concluzie că există Moş Crăciun.
– Nu, ci să recunoşti că încă n-a murit în tine mogâldeaţa care credea în Moş Crăciun.
– Şi dacă nu recunosc?
– Atunci hai să ne îmbătăm împreună, iar pe la miezul nopţii te asigur că mergem amândoi pe trei cărări cântând „Moş Crăciun cu plete dalbe…”
– Chiar crezi? Mira-m-aş. Şi de ambiţie, acum tot n-aş face-o.
– E una dintre cele mai mari satisfacţii şi eliberări să ajungi să te contrazici singur, dar fără să suporţi consecinţe, fără poveri morale, fără implicaţii de orice fel. Însuşi cinismul tău se va hrăni din această contradicţie şi îşi va face provizii. Nu cred că ai rata aşa ceva pentru nimic în lume. Pentru cei ca tine, e una dintre cele mai rafinate torturi: să faci lucruri pentru care ulterior să te dispreţuieşti.
– Trebuie să recunosc că măcar pentru acest motiv admit că Moş Crăciun ar merita să existe.


Responses

  1. Eu legumizatul partial cu nadragii pusi la spalat sustin ca Tatal lui Steinhardt e parca prototipul tatalui universal care ne sfatuieste moralmente : „sa nu te caci in pantaloni.”

    • De acord. Numai că acolo are altă semnificație decât aici. Acolo e lașitate, aici e (brodând pe ideea de Alzheimer) o consecință a regresiunii. Dar și o dovadă de familiaritate.

  2. […] 27.Ultimul şi cel mai puternic motiv: E MASON […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: