Merg mai departe cu lucrarea mea de control şi postez următoarele trei poezii traduse, plus strofa pe care autorul cărţii o foloseşte ca motto pentru capitolul despre George Herbert.

Cu poemele de faţă m-am opintit mai mult. Aici se vede mai bine predispoziţia poetului pentru forma elaborată, pentru poezia vizuală şi muzicalitatea cuvintelor. Unul dintre texte (Paradise) este, practic, intraductibil în româneşte. Traducerea devine în acest caz o chestiune pur utilitară, neavând posibilitatea păstrării unor elemente fundamentale de stilistică şi expresivitate la care recurge poetul.

Affliction (III)

My heart did heave, and there came forth, Oh God!
By that I knew that thou wast in the grief,
To guide and govern it to my relief,
Making a scepter of the rod:
Hadst thou not had thy part,
Sure the unruly sigh had broke my heart.

But since thy breath gave me both life and shape,
Thou knowest my tallies; and when there’s assign’d
So much breath to a sigh, what’s then behind?
O r if some years with it escape;
The sigh then only is
A gale to bring me sooner to my bliss.

Thy life on earth was grief, and thou art still
Constant unto it, making it to be
A point of honor, now to grieve in me,
And in my members suffer ill.
They who lament one cross,
Thou dying daily, praise thee to thy loss.

Durere (III)

Tresaltă inima şi Ți se-nchină, Doamne!
Și-i semn că Însuţi Te-ai ascuns în cazne,
Să le îndrumi să-mi lase-un dram de tihnă.
Făcut-ai sceptru din toiag:
M-ar fi răpus, de inimă beteag,
De nu mă-mpresurai cu-a ta odihnă.

Dar, cum suflarea Ta mi-a dat şi trup şi grai,
Tu toate păsurile mele le ştiai.
Ce taină, oare, ascunsă-i în suspine?
Din firul vieţii dacă-mi va ciunti
Acest suspin c-o vreme va zori
Cununa fericirii pentru mine.

Tu ai fost Cel obişnuit cu suferinţa,
Ci nu Ți-ai lepădat obişnuinţa:
Mă-nchin, că azi Tu suferi iar, în mine,
Înduri în trupul meu suplicii
Cei care-şi plâng amarul crucii,
Când Tu mori zilnic, Ție să se-nchine.

––––––––––––––––––––

Paradise

I bless thee, Lord, because I                     GROW
Among thy trees, which in a                       ROW
To thee both fruit and order                       OW

What open force, or hidden                        CHARM
Can blast my fruit, or bring me                 HARM,
While the enclosure is thine                       ARM?

Enclose me still for fear I                              START,
But to me rather sharp and                         TART,
Then let me want thy hand and                 ART.

When thou dost greater judgments       SPARE,
And with thy knife but prune and             PARE,
Ev’n fruitful trees more fruitful                  ARE.

Such sharpness shows the sweetest    FRIEND,
Such cuttings rather heal than                   REND,
And such beginnings touch their               END.

Paradis

Fii binecuvântat, o, Doamne, că eu        CRESC
Printre copacii tăi care-ntr-un                ŞIR
Cu rod şi ascultare Ţi-s                                    DATORI.

Dar ce tării ori tainic                                        FARMEC
Rodul mi-ar vătăma, mi-ar face             RĂU
Când mă păzeşte însuşi al Tău                 BRAŢ?

Mă ia în braţe că mă tem să                        ÎNCEP,
Să fii cu mine aprig şi                                    TĂIOS,
Ca mâna să Îţi caut şi                                     MĂIESTRIA.

Când Tu de aspre judecăţi                           SCUTEȘTI
Și cu unealta-Ți ascuţită când               RĂREŞTI,
Chiar pomii ce au roadă şi-o                     SPORESC.

Aşa tăios e cel mai drag                              PRIETEN,
Iar rana lui e leac nu                                   VATĂMĂ
Şi acest soi de-nceputuri duc la           ŢINTĂ.

––––––––––––––––––––

Colossians 3:3

My words and thoughts do both express this notion,
That Life hath with the sun a double motion,
The first Is straight and our diurnal friend,
The other    Hid and doth obliquely bend,
One life is wrapt In flesh and tends to earth,
The other winds towards Him whose happy birth
Taught me to live here so, That still one eye
Should aim and shoot at that which Is on high:
Quitting with daily labor all                  My pleasure,
To gain at harvest an eternal                 Treasure.

Coloseni 3:3

Viaţa şi astrul zilei au câte două căi,
Rosteşte a mea minte cu graiul când ţin sfatul,
Întâia cale    e dreaptă, ca a soarelui, fârtatul,
A doua e           ascunsă, piezişă poate că-i.
O viaţă-i tăinuită   în trup şi e ţârână,
Celaltă se înalţă spre     El, şi-a Lui ivire
Mi-e pildă pentru viaţa    ce veşnic I se închină
Iar ţinta şi menirea îmi      este slava Sa:
Clipă de clipă lepăd                comoara cea de tină,
La secerişul veşnic va fi răsplata     mea.

––––––––––––––––––––

If as a Flower doth spread and die,
Thou wouldst extend me to some good,
Before I were by frost’s extremity
Nipt in the bud. (The Temple)

O viaţă scurtă, cât o floare de-aş avea,
Din mine lucruri bune-ai plămădi,
Până când gerul aspru-ar cuteza
Să-mi ia putinţa de-a mai înflori.